Acasă Cultura UVT organizează Concertul de colinde și muzică instrumentală 2019

UVT organizează Concertul de colinde și muzică instrumentală 2019

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru al UVT – organizează joi, 19 decembrie, de la ora 16:30, în Aula Magna „Ioan Curea”, „Concertul de colinde și muzică instrumentală”, susținut de Ansamblul vocal și instrumental de muzici tradiționale.

Ansamblul vocal și instrumental de muzici tradiționale este condus de prof.univ.dr.habil. Lucian Emil Roșca, iar coordonatorii Grupului Vocal care va evolua în cadrul evenimentului sunt lector.univ.dr. Ion Alexandru Ardereanu și cda.dr. Adrian Călin Boba.

”Vă așteptăm, așadar, în număr cât mai mare, însoțiți de cei dragi, timișoreni de toate vârstele, profesori, studenți, elevi, părinți sau admiratori ai melodiilor de sezon, ai colindelor și muzicii instrumentale specifice sărbătorilor de final de an. Iată că am intrat în perioada magică dinaintea Sărbătorilor de iarnă, perioadă în care avem prilejul de a ne aduna împreună – prieteni, familie, colegi – și de a petrece clipe de tihnă și bună dispoziție”, îndeamnă UVT.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Comentarii

comentarii