Acasă Actualitate UVVG a obţinut 120.000 euro pentru bursierii Erasmus

UVVG a obţinut 120.000 euro pentru bursierii Erasmus

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale din Bucureşti, pune anual la dispoziţia studenţilor Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, burse de studiu la universităţi europene de prestigiu, din anul 2008.

După cinci ani de activitate, timp în care instituţia a răspuns tuturor cerinţelor şi exigenţelor impuse de statutul de Universitate deţinătoare a Cartei Erasmus, în cursul anului 2013, universitatea a aplicat şi a obţinut noua Cartă Erasmus Extinsă, ceea ce a însemnat o şansă în plus pentru studenţii UVVG şi anume de formare profesională la companii cunoscute din Europa. Concret, este vorba de bursele de plasament Erasmus, adică o perioadă de minim trei luni de zile de practică la companii europene, bursa finanţată de către Comisia Europeană fiind de 500 de Euro pe lună.
„Ca urmare a acestor oportunităţi, studenţii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” au aplicat într-un număr mare pentru aceste burse, 20 dintre care aplicanţi fiind deja plecaţi în practica de vară. Concurenţa a fost acerbă, cei selecţionaţi fiind nevoiţi să treacă de o Comisie de analiză, care a făcut departajarea în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură, competenţele lingvistice, dar şi activităţi extracuriculare, cum ar fi de exemplu, implicarea în acţiuni de voluntariat”, ne-a declarat Nicolae Turbatu, coordonator instituţional Erasmus din cadrul UVVG.
O radiografie în cifre a mobilităţilor Erasmus, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în anul academic 2013/2014, arată în felul următor: 15 mobilităţi studenţeşti pentru studiu la Universităţi prestigioase din Europa, precum Universitatea din Padova, Universitatea din Milano, Universitatea din Bari, Universitatea din Calabria (Italia), Universitatea din Grenoble, (Franţa), Universitatea Semmelweis (Ungaria), 13 mobilităţi de cadre didactice cu scop de predare în Ungaria, Belgia, Italia şi 20 de plasamente studenţeşti de practică la companii din Ungaria, Italia, Spania, Austria şi Norvegia.
Rezultatele obţinute nu au trecut neobservate de către ANPCDEFP Bucureşti, care a acreditat Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” pentru anul academic 2014-2015, cu aproape 120.000 Euro, fonduri destinate burselor studenţeşti de studiu, plasament, dar şi cadrelor didactice pentru predare, sau formarea personalului nedidactic. Această sumă clasează Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad pe locurile fruntaşe în topul Universităţilor private din România, acreditate de către Comisia Europeană pentru gestionarea burselor Erasmus.

Comentarii

comentarii