Acasă Actualitate UVVG Arad a diversificat paleta colaborărilor universitare medicale cu SUA

UVVG Arad a diversificat paleta colaborărilor universitare medicale cu SUA

DISTRIBUIȚI

UVVG Arad a diversificat paleta colaborărilor universitare medicale cu SUA prin semnarea unui acord bilateral cu Universitatea Rutgers (UR), New Jersey.

Rectorul UVVG Arad,  prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, spune că în cadrul schimbului de experienţă, prin programul Erasmus al UVVG Arad, cei care ajung în instituţia americană vor pătrunde într-o şcoală medicală care colaborează cu peste 30 de instituţii de pe toate continentele, din Argentina, Austria, Brazilia sau China, până în Coreea de Sud, Spania sau Vietnam.

Prof. Javier I. Escobar este doctor în medicină şi supraveghează Biroul de Global Health al Şcolii de Medicină  Robert Wood Johnson, responsabil, între altele, de colaborările internaţionale ale studenţilor medicinişti, dar şi un târg de sănătate. El conduce şi Institutul Naţional de Sănătate, unde se efectuează cercetări privind genetica tulburărilor mintale grave şi este principalul investigator de la Universitatea Rutgers.

 În cei aproape trei ani de când UVVG Arad a semnat memorandumul cu UR New Jersey, printre acţiunile remarcabile remarcăm practica efectuată de doi studenţi medicinişti americani la clinicile universitare din Arad, semnarea şi demararea colaborării Erasmus şi primirea a două rezidente în Pneumologie pentru un schimb de experienţă de două săptămâni. Vor urma şi alte activităţi comune, după începerea noului an academic 2019-2020.

O altă personalitate a lumii medicale americane parteneră a parteneriatului UVVG Arad, prin Erasmus, este prof. Hooman Rashidi este director of Residency Program, director al Flow Cytometry&Immunology; Department of Pathology and Laboratory Medicine, UC Davis. El combină pasiunea pentru îngrijirea pacientului şi educaţia cu instruirea sa unică în bioinformatică şi programare computerizată pentru a crea noi instrumente inovatoare şi resurse care îmbunătăţesc practica clinică şi sănătatea. Profesorul american a publicat recent o versiune tipărită a Atlasului de hematologie, care a devenit un titlu foarte căutat, de top, pe site-ul Amazon.

Studenţii care aplică programul Erasmus şi ajung la Universitatea din New Jersey, parteneră a UVVG Arad, au la îndemână pentru schimbul de experienţă şi Centrul Jaseng pentru Medicină Integrativă, care oferă tratamente non-invazive pentru diferite afecţiuni ale coloanei vertebrale, articulaţii şi dureri asociate. Jaseng integrează medicina coreeană orientală, susţinută şi de ştiinţa occidentală, î intervenţii precum acupunctura, medicina pe bază de plante, chiropractica şi fizioterapia. Jaseng este un spital orientat spre cercetare, care urmăreşte globalizarea ştiinţei coreene “medicina estică”.

În perioada octombrie-noiembrie 2019, UVVG Arad va primi vizita prof. Rashidi, a dr. hemato-patolog Dorina Gui, a decanului facultăţii de medicină Wilkes, iar în primăvara anului 2020, la UVVG Arad va sosi prof. Olson, responsabilă cu dezvoltarea curriculară.

Comentarii

comentarii