Acasă Actualitate UVVG Arad – în sprijinul refugiaților din Ucraina

UVVG Arad – în sprijinul refugiaților din Ucraina

DISTRIBUIȚI

Așa cum sublinia prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, întreaga comunitate academică UVVG se implică în acțiunile de ajutorare a refugiaților din Ucraina, care s-au văzut nevoiți să-și părăsească țara din pricina războiului.

Pe lângă spaţiile de cazare puse la dispoziţie, consilierea psihologică, facilitarea serviciilor medicale și asigurarea bunurilor necesare, Liga Studenţilor UVVG se implică în acţiunea de strângere de donaţii şi participă la primirea refugiaţilor. Cum s-a întâmplat marţi, când împreună cu cei de la Rotaract Arad Cetate, s-au ocupat de asigurarea strictului necesar celor 45 de refugiaţi, mame cu copii, care au ajuns la Centrul medical RedMedica.

„Ziua pentru noi a început încă de la primele ore ale dimineții când am aflat că autobuzul care transporta 45 de refugiați, mame și copii, a ajuns la RedMedica. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș“ din Arad, împreună cu Liga Studenților UVVG, a reușit cu succes să le asigure bunurile necesare și să le aducă un zâmbet pe faţă. Avem alături de noi 12 studenți care vorbesc ucraineană și astfel putem comunica cu ei, aflându-le toate nevoile. Vom continua să colectăm donații în Campusul Universitar „Vasile Goldiș“ și în perioada care urmează, pentru că am aflat că acesta este doar începutul, alte sute de refugiaţi urmând să sosească zilele viitoare în Arad“, a declarat Arnold Marchiș, președintele Ligii Studenților UVVG.

Referitor la campania de strângere de donaţii, cei interesaţi să sprijine sunt aşteptaţi în Campusul Universitar de pe strada Liviu Rebreanu, numărul 86, în biroul Ligii Studenților sau în Biroul Studenți străini, sala A14, iar necesarul cel mai mare, în momentul de față, este cel de medicamente și echipament medical, dintre care amintim: hemostatice; antiinflamatoare (+unguent); antialgice; antipiretice; Panadol pentru copii; bandaje; atele; pansamente; produse de igienă personală (săpun, periuța de dinți etc); pături; saci de dormit; baterii externe; produse de bebe; absorbante; alimente neperisabile și ușor de transportat.

Să mai spunem că, o echipă mixtă din cadrul UVVG, formată din cadre didactice, reprezentanţi ai Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră şi studenţi, se va deplasa în localităţile de graniţă Petea şi Halmeu pentru o întâlnire cu Asociaţia Ucrainenilor şi găsirea celor mai viabile soluţii pentru a veni în sprijinul refugiaţilor.

 

 

Comentarii

comentarii