Acasă Eveniment UVVG şi Societatea de Medicină de Familie – Medicină Generală Arad ...

UVVG şi Societatea de Medicină de Familie – Medicină Generală Arad organizează Conferinţa Naţională de Medicină de Familie: „Medicina de familie, prezent şi perspective” Ediţia a II – a

DISTRIBUIȚI

Societatea de Medicină de Familie – Medicină Generală Arad, Societatea Naţională de Medicină Familiei – Medicină Generală şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, cu sprijinul Patronatului Medicilor de Familie Arad şi al Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie precum şi al Direcţiei Sanitare Arad, organizează, în perioada 06-08 octombrie 2011, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Arad, Conferinţa Naţională de Medicină de Familie: „Medicina de familie, prezent şi perspective” Ediţia a II – a. Pentru a promova medicina de familie la cele mai înalte standarde ale practicii medicale, la manifestare vor fi prezenţi reputaţi medici din România şi din alte ţări, precum Ungaria, Germania, Anglia, ceea ce subliniază caracterul deschis al colaborării noastre cu toate societăţile de profil, creându-se astfel cadrul unei reuniuni ştiinţifice de valoare.
La deschiderea lucrărilor au fost invitate personalităţile din conducerea Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, Colegiului Medicilor din România, Asociaţilor de Pacienţi, precum şi cele din conducerea locală şi judeţeană Arad.
 

Comentarii

comentarii