Acasă Actualitate UVVG – interesată de cunoaşterea şi instruirea permanentă a sistemului educaţional din...

UVVG – interesată de cunoaşterea şi instruirea permanentă a sistemului educaţional din Franţa

DISTRIBUIȚI

Horaţiu Şoim (foto), director al Biroului de Proiecte Europene din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a participat, recent, alături de reprezentanţi ai AJOFM din cele patru judeţe ale ţării din Regiunea V Vest, la o vizită de studii la Limoges, Franţa. La lucrări au participat reprezentanţi ai Administraţiei Regionale din Limousin şi a sistemului educaţional din Limoges – Asociaţia pentru Formarea Profesională a Adulţilor (AFPA), Centrul Regional pentru Orientare Profesională (CROP), Centru Regional de Resurse pentru Ocupare şi Formare (Prisme), Conservator Naţional pentru Arte şi Meserii (CNAM), Casa studenţilor (Carrefour des Etudiantes). Întrunirea s-a desfăşurat în cadrul proiectului, „Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional Vest”, iar principalul obiectiv l-a reprezentat cunoaşterea sistemului educaţional şi de instruire permanentă (Life Long Learning) din Franţa, precum şi identificarea unor potenţiali parteneri pentru viitoarele proiecte ale UVVG. Principalele teme abordate au fost prezentarea sistemului de lucru în domeniul educaţiei şi forţei de muncă la nivel regional, precum şi rolurile şi mecanismele de colaborare al diferitelor instituţii implicate în domeniul educaţiei şi forţei de muncă. Horaţiu Şoim ne-a declarat că participarea UVVG de la întrunirea din Franţa este o dovadă a interesului manifestat de Universitate pentru strângerea legăturilor cu mediul universitar şi economic internaţional. „Vizita la colegii din Franţa a fost deosebit de utilă în contextual actual al economiei, pieţei muncii şi evoluţiilor din sistemul educaţional românesc. Din punctul nostru de vedere principalele rezultate ale acestei vizite sunt atât generale – înţelegerea modului de planificare, desfăşurare şi monitorizare al activităţii de formare iniţială şi continuă din Franţa, cât şi punctuale – stabilirea de parteneriate pentru proiecte viitoare şi a unor relaţii de colaborare în ceea ce priveşte activitatea antreprenorială, inclusiv în cadrul Incubatorului de Afaceri al UVVG Arad”, a precizat Horaţiu Şoim.

Comentarii

comentarii

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentHaos la APIA Timiş
Articolul următorAvancronică de concert