Acasă Actualitate UVVG organizează „Săptămâna porţilor deschise”

UVVG organizează „Săptămâna porţilor deschise”

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad organizează, în colaborare  cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, până în data de 6 aprilie, a.c., „Săptămâna porţilor deschise”. Manifestarea organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad vine în întâmpinarea programului „Şcoala altfel”, demarat de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, în şcolile din România, dedicat activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare. Potrivit Ordinului de ministru nr. 4.292/2011, obiectivul principal constă în implicarea elevilor şi a profesorilor în activităţi de educaţie non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extraşcolare şi competenţele elevilor, în domenii cât mai diverse şi interesante. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” va organiza activităţi culturale, activităţi tehnico-ştiinţifice, activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare (inclusiv voluntariat, caritate, implicare activă în societate, responsabilitate socială, relaţii şi comunicare etc.); activităţi de educaţie pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos (inclusiv referitoare la dependenţă de calculator, siguranţă pe internet etc.).
Prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă, decan,  ne-a declarat: „Când în şcoli se desfăşoară programul „Şcoala altfel”, şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are porţile larg deschise pentru toţi elevii claselor liceale din municipiul şi judeţul Arad. Acţiunea intitulată „Săptămâna porţilor deschise” s-a bucurat an de an de o largă participare din partea elevilor de liceu, iar cea din anul acesta, considerăm că va avea un mult mai mare impact asupra elevilor, prin diversitatea activităţilor organizate de către fiecare facultate a universităţii noastre”.  Vineri, 6 aprilie 2012, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, str. Liviu Rebreanu nr.86, în Amfiteatrul „Nicolae Iorga” se va desfăşura manifestarea intitulată „Management şcolar şi performanţă didactică”, unde sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, directorii şi diriginţii claselor a XII-a din cadrul liceelor din municipiul şi judeţul Arad.

 

Comentarii

comentarii