Acasă Actualitate UVVG, universitate multiculturală

UVVG, universitate multiculturală

DISTRIBUIȚI

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a declarat, în cadrul conferinţei de presă de ieri, că UVVG, în parteneriat cu Clubul Rotaract Arad Cetate, Consiliului Consultativ al Studenţilor UVVG, Asociaţia Studenţilor Medicinişti Arădeni şi Rotary „Arad Cetate” au iniţiat un proiect sub genericul „Knowing Us-Italy”. Proiectul vizează integrarea studenţilor străini de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” în comunitatea locală şi de a valorifica cultura, istoria şi tradiţia naţională şi internaţională a diferitelor ţări, dar şi de a aduce cât mai multe ţări mai aproape de România pentru o cunoaştere reciprocă. Prima ediţie va fi dedicată Italiei şi va avea loc în seara zilei de 29 martie, ora 19, la Clubul Grand Boulevard de pe Bulevardul Revoluţiei din Arad, unde studenţii italieni care studiază la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” vor prezenta aspecte legate de cultura italiană, tradiţiile culinare şi obiceiurile specifice Italiei. Managerul de proiect, studentul Antonino Nicolò, vicepreşedinte al Consiliului Consultativ al Studenţilor UVVG, a subliniat că, „în cadrul seratei se vor servi preparate din bucătăria italienească, pregătite exclusiv cu produse italieneşti, iar frumoasele melodii italiene vor încânta auzul celor prezenţi. De asemenea, va fi prezent un invitat special care va avea un rol important în descoperirea unor lucruri noi despre cultura italiană. Fiecare participant la această cină va primi câte  un suvenir care să amintească de eveniment, care vor fi realizate cu ajutorul priceperii şi îndemânării copiilor care activează în cercurile de la Palatul Copiilor Arad. Serata italiană va avea şi un scop caritabil, fondurile care urmează să fie adunate în cadrul evenimentului urmând să fie donate Palatului Copiilor din Arad”. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a subliniat că „UVVG este o unitate de învăţământ multiculturală, întrucât pregăteşte mai multe linii străine. Este vorba de linia română unde învaţă studenţii italieni care sunt majoritari, linia de limbă franceză şi linia de limbă engleză. Din iniţiativa studenţilor italieni, a Clubului Rotary şi al Consiliului Consultativ al Studenţilor se va organiza o seară specifică pentru studenţii italieni. Este prima seară de acest gen la care s-au gândit studenţii noştri. Este o seară de cultură şi tradiţie, o seara în care se urmăreşte cunoaşterea diferitelor comunităţi existente în universitatea noastră. Se cunoaşte că studenţii străini au un rol decisiv în stabilirea unor relaţii favorabile între comunitatea arădeană şi comunităţile din ţările respective. Noi ne bazăm că aceste activităţi, care sunt organizate de către studenţi, vor facilita şi deschiderea unor relaţii economice, culturale de mare importanţă şi semnificaţie. Felicit colectivul care s-a angrenat în organizarea acestei manifestări. Este un semn că Europa este unită, Europa gândeşte la fel şi în pregătirea viitoarelor cadre ale Europei”. Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, preşedinte Rotary „Arad Cetate” a precizat: „Sunt foarte încântată de această iniţiativă. Nu este prima de acest gen, în trecut am mai colaborat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru ajutarea copiilor cu dizabilităţi, dar şi la alte acţiuni. Sunt bucuroasă de această acţiune şi sper să devină una de tradiţie”. Echipa organizatoare reuneşte membri ai Consiliului Consultativ al Studenţilor UVVG şi ai Clubului „Rotaract Arad Cetate”. Colaboratori sunt Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentar din cadrul UVVG Arad, Consulatul General al Italiei la Timişoara, Trattoria Pizzeria Da`Aurelio şi Privilege University Club.

 

Comentarii

comentarii