Acasă Cultura UVVG va găzdui lansarea de carte: „Căsoaia şi împrejurimile”

UVVG va găzdui lansarea de carte: „Căsoaia şi împrejurimile”

DISTRIBUIȚI

coperta casoaiaUniversitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad organizează joi, 19 iunie 2014, începând cu ora 18,00, în Aula „Ştefan Cicio-Pop” (Bulevardul Revoluţiei nr. 94-96), lansarea de carte: „Căsoaia şi împrejurimile– însemnări monografice”, rod al cercetării desfăşurate pe durata câtorva ani de profesorii Horia Truţă, Aurel Ardelean şi Ioan Don.

Volumul „Căsoaia şi împrejurimile – însemnări monografice”, tipărit  la editura Vasile Goldiş University Press, cuprinde peste 500 de pagini, care sunt bogat ilustrate de pictorul Mihai Takacs, Florin Hornoiu şi Gheorghe Şofrag și prezintă, în premieră, acest spaţiu din Ţara Zărandului, unde se află valori culturale uluitoare, de mare diversitate, care, redescoperite, au fost incluse într-un alt sistem de referinţe, unitar şi adecvat.
Prezentarea cărţii, la care sunt invitaţi toţi cei interesaţi de acest spaţiu propice turismului, culturii şi recreerii, va fi realizată de către CSI dr. Octavian Mândruţ din Bucureşti şi scriitorul arădean Horia Ungureanu.
Horia Truţă, unul din autorii proiectului iniţiat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, ne-a declarat că, „varietatea şi importanţa ştiinţifică a peisajului organic, dinamica şi coloritul anotimpural, formaţiunile geomorfologice și reţeaua de ape, sunt elemente, care dau personalitate aparte zestrei naturale a locului. Alte valori culturale din zonă, de la Măderat până la Drauţ, cu un real potenţial turistic, aşteaptă să fie reconsiderate. Viaţa spirituală bogată cu vechi tradiţii religioase, obiceiuri silvane şi agrare, bătrânele galerii de exploatare minieră, cuptoarele pentru ars varul, relicvele cetăţii din Agriş, ori întinsele livezi şi viile presărate pitoresc, cu crame şi colne, sunt de asemenea în măsură să stârnească interesul. Este principalul motiv, pentru care aceste localităţi, deşi fac parte din spaţii administrative diferite, au fost tratate totuşi împreună. Din punct de vedere geografic, istoric şi cultural ele au o identitate comună, iar drumul spre Căsoaia le uneşte şi mai mult”.
La invitaţia primarului Florin Farcaşiu din Târnova, cartea va mai fi prezentată, alături de autori, sâmbătă, 21 iunie 2014, în localităţile Agrişu Mare, Arăneag şi Drauţ.

Comentarii

comentarii