Acasă Eveniment Va mai deveni Timişoara oraşul florilor şi al trandafirilor?

Va mai deveni Timişoara oraşul florilor şi al trandafirilor?

341
DISTRIBUIȚI

Timişoara – mai prăfuită ca niciodată (IX)

“Când e vorba de viitorul Timişoarei şi, prin urmare, a viitorului nostru şi al copiilor noştri, ar trebui ca toţi politicienii, indiferent de culoarea politică, să tragă la aceeaşi căruţă. Din păcate, nu se întâmplă aşa. Mulţi politicieni s-au lăsat folosiţi şi păcăliţi. Am ajuns să avem zeci de ferme şi societăţi comerciale în Timişoara şi în Timiş, care poluează şi ne mirăm că Timişoara, un oraş de cinci stele, arată aşa cum arată! Eu, Marcel Mihoc, preşedintele Comisiei de Urbanism Timiş, declar război deschis tuturor şantierelor care nu respectă procedurile şi normele de construcţie, tuturor societăţilor şi fermelor agricole care poluează mediul înconjurător. Timişoara – oraşul florilor – după mine, în momentul de faţă, e al optulea, al nouălea din ţară ca şi curăţenie”, a spus Marcel Mihoc, şeful Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Judeţean Timiş.

“Nu e sănătos să trăieşti într-un mediu poluat cu praf”

“Nu e sănătos să trăieşti într-un mediu poluat cu praf, mai ales pentru persoanele cu probleme de sănătate pulmonară. Eu sunt medic ginecolog şi vă pot spune că o femeie însărcinată, dacă e expusă la poluarea cu praf, poate dezvolta alergii. Praful este un alergen. Autorităţile trebuie să se îngrijească, pentru ca Timişoara să devină un oraş al florilor şi al trandafirilor, aşa cum era denumit odinioară”, a declarat dr. Olimpia Oprea, din cadrul Spitalului Clinic nr. 5 “Dumitru Popescu” Timişoara.

“E nevoie de cât mai mult spaţiu verde”

“E nevoie de cât mai mult spaţiu verde şi pomi în Timişoara, fiindcă aceştia atrag şi reţin praful. Dacă sunt distruse spaţiile verzi şi pomii sunt tăiaţi, iată rezultatul. De asemenea, e nevoie de gard viu împrejurul locuinţelor. Cu cât ai mai mult verdeaţă în oraş să oprească praful, cu atât e mai bine. Ca să scăpăm de praf e nevoie de curăţenia străzilor şi cât mai multă verdeaţă. Asociaţiile de proprietari din Timişoara să menţină curăţenia în jurul blocurilor şi caselor şi să amenajeze spaţii verzi”, a spus Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Administraţiei de Locatari Timişoara (FALT).

“Trebuie spălate străzile”

“Ca să ai un oraş curat e nevoie de un complex de măsuri implementate care nu se pot lua de pe azi pe mâine. Legislaţia naţională în domeniul construcţiei nu e clară în ceea ce priveşte obligaţiile. Când construieşti sau demolezi dai cu furtunul cu apă, să nu se ridice praful sau pui plasă. De asemenea, trebuie spălate străzile. Mai e şi o chestiune de conştiinţă –adică fiecare să îşi facă acea curăţenie
în faţa casei, să nu aştepte să vină autorităţile. În plus, e nevoie şi de existenţa unei educaţii privind menţinerea curăţeniei oraşului”, a declarat Viorel Coifan, cosilier judeţean, specialist în administraţie publică, vicepreşedintele PNL Timiş.

“Nu mai cred în nimic”

“Nu numai că s-au înregistrat depăşiri mari la poluarea cu praf, în Timişoara, dar şi mizeria este foarte mare. Primul lucru ce am ştiut să îl facem, în legătură cu societatea ce era punctul de lucru al Consiliului Local Timişoara, a fost cedarea părţilor sociale nemţilor, în speranţa că ei vor veni cu acea curăţenie nemţească. Din păcate, toată lumea şi-a făcut businessul, iar oraşul a rămas în halul de murdărie pe care îl vedem cu toţii. Nu mai cred în nimic. Mă uit cum totul se degradează pe fiecare zi şi nu avem curajul să facem nimic să rezolvăm situaţia”, a spus Rodica Vlad, preşedintelele PNŢCD Timiş – aripa Pavelescu.

“Toată grădina mi se umple de praf”

“Eu locuiesc la casă, mai aproape de stradă şi, practic, toată grădina mi se umple de praf. De asemenea, când spăl maşina, a doua zi e plină de praf. Vezi praf pe jos, pe plante, pe fereastră, pe anexele din curte, peste tot. E nevoie să se măture şi să se spele mai des străzile. Clubul Rotary Timişoara desfăşoară proiectul “Timişoara – oraş sănătos!”. Pe componenta aceasta noi încercăm să sensibilizăm autorităţile şi populaţia pentru a se menţine sănătatea oraşului, a cetăţenilor şi, prin urmare, a tuturor vieţuitoarelor şi a plantelor urbei”, a spus Bogdan Aungurence, preşedintele Clubului Rotary Timişoara.

 

Comentarii

comentarii