Acasă Actualitate Vandali de Timişoara

Vandali de Timişoara

DISTRIBUIȚI
Cetăţeni certaţi cu legea şi bunul-simţ au distrus, furat sau deteriorat de la plante până la statui
Începutul lunii aprilie a prilejuit, la Timişoara, o serie de fapte făcute de persoane care pot fi catalogate mai degrabă ca animale decât ca oameni. Nemernicii lipsiţi de orice urmă de bun simţ au furat, au distrus, au incendiat şi deteriorat tot ce le-a picat la mână, de la arbori, lalele şi gard viu până la statui şi plăci comemorative. Problema şi mai mare, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara, este că, după ce sunt prinse, aceste persoane sunt tratate mult prea indulgent de sistemul judiciar, astfel că nemernicii se aleg doar cu o amendă.

 “Problema cea mare e că aceşti oameni, dacă putem să-i numim oameni, nu păţesc nimic, din cauza sistemul judiciar românesc. Nici legile nu sunt destul de dure în România în acest sens, iar cei care ajung în faţa judecătorilor după ce au furat sau distrus diverse obiecte nu păţesc nimic”, spune viceprimarul ţărănist al Timişoarei, Adrian Orza. “Este păcat că nu se pedepseşte fapta, ci urmarea economică a acesteia”, a declarat Vasile Ciupa, directorul Direcţiei de Mediu a Primăriei Timişoara. Declaraţia directorului Direcţiei de Mediu vine după ce instanţa a decis să nu-i pedepsească pe doi tineri prinşi că au furat lalele din centrul Timişoarei, considerând că prejudiciul nu e mare şi că ar trebui iniţiate cursuri de reeducare. 
 
Furturi, distrugeri şi deteriorări
 
Distrugerea şi sustragerea materialului dendro – floricol din spaţiile verzi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.000 lei şi 2.500 lei, conform HCL nr. 371/2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe raza Municipiului Timişoara, art. 22, litera a modificată şi completată cu HCL nr. 206/2009. Amenzile nu-i sperie însă pe unii locuitori ai Timişoarei, care continuă să distrugă sau să fure plante şi mobilier urban. “În perioada 7 – 18 aprilie 2011 s-au constatat sustrageri masive de lalele şi pansele (sute de bucăţi) din Piaţa Victoriei şi din faţa Cinematografului Capitol. De asemenea au avut loc numeroase acte de vandalism în spaţiile verzi şi locurile de joacă din Timişoara: de la fântâna arteziană din Parcul Coronini ( Poporului) s-a sustras cablul electric, de la statuia "Fata cu struguri" din Piaţa Mirceşti  a fost secţionat şi sustras un braţ al statuii, din Parcul Elevilor (Adolescenţilor) au dispărut tăbliţele indicatoare, de la bustul Colonelului Virgil Economu  amplasat pe podul de lângă Parcul Uzinei a dispărut placa comemorativă de pe soclu, la locul de joacă situat pe str. Ac. Remus Răduleţ a fost incendiată o căsuţă, la locul de joacă situat pe str. Martir Radu C-tin a fost distrusă o masă de tenis, la locul de joacă situat pe Intr. Mierlei a fost distrusă o masă de tenis, la locul de joacă situat în curtea Grădiniţei PP nr. 27 de pe str. Brânduşei nr.15 a fost incendiată o căsuţă, la locul de joacă situat Parcul Elevilor (Adolescenţilor ) a dispărut o nacelă de la un leagăn, iar statuia lui I.C. Brătianu din Parcul Cetăţii (Civic) a fost vopsită în diferite culori etc.”, prezintă viceprimarul Adrian Orza bilanţul faptelor comise de cetăţeni care s-ar adapta mai repede în pădure decât în societate. 
 
Apel la cetăţeni
 
Reprezentanţii Primăriei Timişoara fac, din nou, apel la timişoreni să ia atitudine împotriva celor care comit astfel de fapte reprobabile. “Solicităm cetăţenilor Timişoarei să ia atitudine civică împotriva celor "certaţi" cu legea şi să colaboreze cu instituţiile abilitate în vederea depistării persoanelor care distrug zonele verzi, materialul dendro – floricol, locurile de joacă,  mobilierul urban din Municipiul Timişoara”, spune viceprimarul Orza, admiţând însă că, în foarte multe cazuri, cei care încearcă să ia atitudine sunt înjuraţi sau chiar agresaţi chiar de cei cărora le atrag atenţia. 
 

Comentarii

comentarii