Acasă Eveniment Vânător vânat de dragostea pentru căprioare

Vânător vânat de dragostea pentru căprioare

DISTRIBUIȚI

Ionuț Humița crește acasă o adevărată familie de căprioare sălbatice, pe care le-a salvat din boală
„Sunt vânător şi am vânat căprioare. Dar acum, după ce le-am crescut pe acestea, nu aş mai putea să trag în vreuna”, spune Ionuţ. Omul a găsit o pereche, căprioară şi căprior, bolnave, în pădure. I s-a făcut milă de ele şi le-a adus acasă. De atunci viaţa lor s-a schimbat radical. În primul rând, casa i s-a tranformat într-un loc de pelerinaj: de la vecini la prieteni, de la sute de kilometri distanţă, veneau la casa omului, să vadă căprioarele. În timp, cei doi, îngrijiţi şi supravegheaţi de Ionuţ, au început să-şi revină, să se simtă ca în mediul lor. Aşa au apărut primii doi iezi, iarna trecută, pentru ca, iarna aceasta, alţi doi să reîntregească numărul căprioarelor din ţarcul lui Ionuţ. Din nefericire, masculul nu a supravieţuit, dar au rămas cele 5 căprioare: mama şi 4 ieduţi, doi din iarna trecută şi doi din această iarnă. Soţia lui Ionuţ s-a ataşat enorm de patrupede. „Era şi normal să mă ataşez de ea, din moment ce pe cea mai bătrână, mama sau Bella, cum îi spunem noi, eu am crescut-o singură, la biberon.

Când a crescut, am învăţat-o să vină singură la mine, îi dădeam biscuiţi sau pâine. Şi acum, seara, dacă nu mă duc eu la ea, vine la uşa casei şi aşteaptă un biscuit sau o coajă de pâine”, povesteşte Ionela Humiţa. Odată cu puii de căprioară a crescut şi copilul familiei Humiţa, un băiţel de trei anişori, care acum merge singur şi îi dă biscuţi căprioarei. Cel mai greu, spun ei, le va fi momentul în care trebuie să se despartă de patrupede, pentru că odată ajunse sănătoase, ele se vor întoarce în mediul lor natural. „Oamenii vin, se uită la ele, dar nu îi lăsăm să se apropie prea mult, deoarece nu trebuie să se domesticească, pentru că trebuie să fie pregătite să-şi reia viaţa lor din sălbăticie”, spune Ionuţ, cu regret.
Pe lângă familia de căprioare, o altă familie, formată dintr-un mascul şi patru femele de fazan, înfrumuseţează casa vânătorului din Căvăran. Orice trecător care doreşte este bineprimit şi lăsat să se bucure de frumuseţile cu care natura ne-a înconjurat şi cărora familia Humiţa le arată atâta atenţie.

Comentarii

comentarii