Acasă Actualitate Vântul a aprins luminile în timpul zilei, în zona Circumvalaţiunii

Vântul a aprins luminile în timpul zilei, în zona Circumvalaţiunii

DISTRIBUIȚI

De obicei, vântul stinge lumânările, luminile, nu le aprinde. Ei bine, în Timişoara, situaţia e taman pe dos. Din pricina vântului, cel puţin aşa spun reprezentanţii Primăriei Timişoara, iluminatul public din Timişoara a intrat în funcţiune la ora 10.30 dimineaţa, în zona Circumvalaţiunii. Atât strada Gheorghe Lazăr, cât şi Circumvalaţiunii erau luminate, joi dimineaţă, de ziceai că e noapte în Timişoara şi s-a dat drumul la iluminatul stradal. Dar era zi, iar becurile nu făceau decât un decor mai interesant pentru a captura o fotografie reuşită cu zona şi… cam atât. Că, în rest, nu ajutau pe nimeni. „Ia uite, le-au aprins acum, în miezul zilei. De multe ori, noaptea sunt stinse. Acum pentru ce or fi? Să ne arate primăria că are bani de risipit?”, se mira un bătrân aflat în faţa unui centru comercial din acea zonă. Şi, într-adevăr, nu de puţine ori, luminile pe acele străzi sunt stinse târziu în noapte de o primărie prea economicoasă atunci când nu e cazul sau de vreo defecţiune. Câteodată, ai impresia că te afli la ţară, nu într-un oraş de cinci stele, care a fost prima urbe ce a beneficiat de iluminat electric stradal din Europa.

Se remedia…
Acum, în miezul zilei, Timişoara îşi merită numele de primul oraş cu iluminat public eletric din Europa, probleme sunt însă în timpul nopţii. Reprezentanţii primăriei spun că s-a întâmplat să avem lumină în miezul zilei din cauza unei defecţiuni produse de vânt. Vânt care bate cu putere în Timişoara şi care… a aprins luminile urbei de pe Bega. În timpul dimineţii, oamenii care remediau avaria făceau teste pentru a vedea dacă totul funcţionează corect sau remediau „hiba”, făceau ceva, oricum, spun cei din primărie, erau acolo, la faţa locului. Şi le trebuiau atâtea becuri? Dar, totuşi, parcă prea mult au stat aprinse acele becuri. Şi când montezi un bec acasă – îl aprinzi, vezi că merge, după aceea îl stingi, dacă eşti în miezul zilei, nu stai cu el minute bune să vezi dacă într-adevăr luminează sau… se va stinge când întorci spatele. Oricum ar fi, vântul a fost de vină… e clar. Nu ar fi rău dacă ar mai bate vântul şi în unele nopţi în care în Circumvalaţiunii becurile de pe stradă nu sunt aprinse şi îţi este frică să mergi, că nu ştii ce te aşteaptă după colţ…

Comentarii

comentarii