Acasă Eveniment Vântul schimbărilor bate, din nou, prin Primăria Lugoj şi prin instituţiile subordonate

Vântul schimbărilor bate, din nou, prin Primăria Lugoj şi prin instituţiile subordonate

DISTRIBUIȚI

„Vor fi şefi care îşi vor pierde funcţia, dar nu şi locul de muncă”, a anunţat primarul Francisc Boldea

Administraţia lugojeană pregăteşte o nouă organigramă pentru Primăria Lugoj şi instituţiile subordonate consiliului local. Primarul Francisc Boldea a anunţat că, în perioada următoare, mai mulţi şefi de direcţii îşi vor pierde funcţiile. Vizaţi sunt şi unii directori ai instituţiilor subordonate consiliului local. Scopul declarat al acestor schimbări este „eficientizarea activităţii”. „Vor fi şefi care îşi vor pierde funcţia, dar nu şi locul de muncă, pentru că avem în primărie de lucru pentru fiecare”, a spus primarul Lugojului, menţionând că este foarte nemulţumit de activitatea Serviciului de Pieţe şi Oboare, condus de Francisc Krall, „singurul serviciu din subordinea primăriei care este în pierdere”. „Acolo se întâmplă ceva şi urmează să luăm măsuri drastice. Nu e posibil ca la Pieţe şi Oboare să nu realizăm profit. Având în vedere că în fiecare zi sunt închiriate peste 200 de mese, ar fi trebuit ca bilanţul să fie total pozitiv, pentru că nu avem cheltuieli decât cu curăţenia şi salariile”, a declarat Francisc Boldea.

Florin Dumitru, de la Poliţia Locală la DASC?

Vântul schimbării bate şi pe la Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară (DASC). Conform unor surse din cadrul executivului lugojean, fotoliul de director al Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Lugoj va fi ocupat de către… Florin Dumitru, şeful Serviciului Poliţie Locală din cadrul Primăriei Lugoj (post ocupat prin concurs, în decembrie 2011) şi fost purtător de cuvânt al PSD Lugoj. Acesta o va înlocui în funcţie pe Angelica Uscat, cumnata deputatului PSD Sorin Stragea. „Pe făraş” se pare că este şi conducerea Casei de Cultură a Municipiului, unde funcţia de director este vizată de către un consilier municipal, membru marcant al PSD. Schimbări vor avea loc şi în conducerile celor două societăţi – Salprest şi Meridian 22, având în vedere că, în această  lună, vor expira mandatele membrilor din consiliile de administraţie ale celor două societăţi care au ca acţionar unic Consiliul Local Lugoj. În plus, fotoliul de director la societatea Meridian 22 este râvnit de liberali (propunerea avansată fiind Adrian Ştef, fost candidat la Consiliul Local şi membru în consiliul de administraţie al societăţii), în situaţia în care Dan Florea, directorul societăţii, şi-a manifestat intenţia de a renunţa la funcţie.

 

Comentarii

comentarii