Acasă Actualitate “Verificarea bolnavilor cu poliţia este o ruşine!”

“Verificarea bolnavilor cu poliţia este o ruşine!”

DISTRIBUIȚI

“Verificare cu poliţia a bolnavului constituie o vătămare adusă vieţii private şi intime a pacienţilor, ea este o măsură abuzivă şi poliţienească, inaceptabilă într-un stat de drept. În plus, această măsură de a nu părăsi localitatea şi de a fi găsit la domiciliu constituie o limitare a libertăţii de mişcare, şi, ca urmare, ea poate fi dispusă doar de instanţa de judecată”, se arată în protestul Colegiului Medicilor din România.
“Dacă Ministerul Sănătăţii va introduce în lege această măsură, nu va funcţiona. Nu există resurse organizatorice ale poliţiei care să urmărească zecile de mii de oameni care sunt în concediu medical. Dacă priveşti cu discernământ problema, îţi dai seama că este o ameninţare făcută de dragul ameninţării. Trebuie găsite alte mecanisme de a reduce concediile medicale, care sunt date din motive social-economice”, a declarat prof. univ. dr Lazăr Fulger, preşedintele CMR Timiş.

Sancţionarea medicilor este abuzivă

CMR consideră că verificarea bolnavului cu poliţia este inadmisibilă, de aceea va sesiza toate forurile europene, cu privire la această măsură de reţinere forţată a pacientului la domiciliu şi de verificare a prezenţei lui cu poliţia.  Pacientul are un drept la concediu medical, un drept câştigat prin plata unor contribuţii şi, ca urmare, dreptul câştigat nu poate fi transformat în obligaţia de arest la domiciliu. “În opinia noastră, această propunere este o ruşine pentru statul român şi vă rugăm să ne comunicaţi numele persoanelor care au elaborat şi susţinut această propunere de arest la domiciliu”, a subliniat prof. dr. Vasile Astărăstoae (foto), preşedintele CMR. De asemenea, în ceea ce priveşte modificare propusă la art. 48, CMR doreşte menţinerea formei actuale. Problemele din sistem nu se vor rezolva, în nici un caz, prin creşterea numărului de contravenţii, dovadă faptul că nici introducerea celor deja existente nu a adus un mare câştig, ci crearea unor mecanisme de cointeresare atât a pacienţilor, cât şi a personalului medical. CMR nu susţine nici majorarea cuantumului amenzilor atâta vreme cât studiile arată că nu cuantumul pedepsei împiedică fenomenul infracţional, ci celeritatea cu care este descoperită şi sancţionată încălcarea legii. “În ceea ce priveşte sancţionarea medicilor contravenţional, pentru o eventuală greşeală de completare a certificatului medical, apreciem această măsură ca fiind abuzivă şi o dublă sancţionare, atâta vreme cât medicul răspunde deja disciplinar pentru o astfel de greşeală. În esenţă, acest proiect de lege nu rezolvă problemele cu adevărat importante din sistem. Problemele cu care se confruntă pacienţii sunt altele şi ţin, în general, de birocraţia excesivă din sistem, de greutatea în câştigarea drepturilor legale şi de recuperare a indemnizaţiilor la care au dreptul de lipsa unor facilităţi de plată şi relaţionare cu sistemul”, a subliniat Astărăstoae. “Sunt foarte multe lucruri care se fac fiindcă sunt necesare, dar niciunul nu este explicat şi pregătit şi astfel creeză o repulsie şi rezervă foarte, atât a publicului, cât şi a medicilor. În Europa, există organisme, dar nu poliţia, care îi verifică pe pacienţii cu concedii medicale. Dacă această măsură ar fi fost explicată din timp ar fi fost altceva. La noi, multe lucruri s-au distrus, cum ar fi corectitudinea şi profesionalismul, dar nu poţi să le refaci cu o asemnea hotărâre dată brusc”, a spus prof. univ. dr. Mihai Ionac, fostul manager al Spitalului Judeţean Timiş.

Comentarii

comentarii