Acasă Administraţie Veşti rele pentru lugojeni: se anunţă majorări de tarife la apă, canalizare...

Veşti rele pentru lugojeni: se anunţă majorări de tarife la apă, canalizare şi salubrizare

DISTRIBUIȚI

Salprest Lugoj 2Municipalitatea lugojeană va organiza joi, 5 februarie, de la ora 10, la sediul primăriei, o dezbatere publică având ca subiect două proiecte de hotărâre privind  modificarea tarifelor la apă, canalizare şi salubrizare, practicate de cele două societăţi – Meridian 22 şi Salprest, ale Consiliului Local Lugoj. Conducerile celor două societăţi lugojene au organizat şi câte o conferinţă de presă pentru a-şi motiva solicitările de majorare a tarifelor. Cu acest prilej, reprezentanţii ambelor societăţii au menţionat că ajustarea tarifelor este cauzată atât de creşterea cheltuielilor cu materialele, piesele de schimb şi combustibilul, cât şi de către majorarea salariului minim pe economie.

Tariful la gunoi, majorat cu 30%

Dacă propunerile vor fi votate în Consiliul Local, lugojenii vor plăti, începând cu luna următoare aprobării, un tarif pentru ridicat şi transportat gunoi de 13,08 lei/persoană/lună, în prezent preţul fiind de  9,20 de lei/persoană/lună. Totodată, societatea Salprest propune şi mărirea tarifelor la alte activităţi: măturat manual – 52,10 lei/1000 mp; măturat mecanizat carosabil – 22,55 lei/1000 mp; vidanjat  toalete ecologice – 34,78 lei/wc; salubrizare interior hală piaţă – 75,95 lei/1000 mp; împrăştiere  material antiderapant (sare şi nisip) – 248,93 lei/oră; cosit mecanic – 1.081,58 lei/ha; întreţinere câini – 581,85 lei/cap câine/30 zile; prindere câine femelă – 47,62 lei/cap câine; prindere câine mascul – 31,72 lei/cap câine. „Noi ajustăm tarifele pentru că aţa spune legea. Tariful la gunoi nu a mai fost majorat din 2013, iar ajustarea se impune din cauza: influenţei indicelui preţurilor de consum, prognozat pentru anul 2015 la 103,4%; majorării în medie cu 121% a preţurilor materialelor, pieselor de schimb şi carburanţilor; creşterii în medie cu 294,22% a asigurărilor de răspundere civilă pentru autovehiculele din dotarea societăţii; majorării salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru jumătate din angajaţii societăţii. Influenţa acestor majorări este reflectată în calculaţiile de preţ ale tarifelor propuse de Salprest”, a declarat Mircea Ghera, directorul societăţii, fiind susţinut în expunerea făcută şi de către Abin Cania, preşedintele Consiliului de Administraţie.

5,05 lei/mc de apă potabilă şi canalizare

Creşterea preţurilor la apă potabilă şi canalizare-epurare a fost explicată de către Iosif  Groza, directorul societăţii Meridian 22, împreună cu directorul economic Florin Iovescu. „Ajustările, respectiv modificările preţurilor şi tarifelor sunt efectuate conform reglementărilor legale şi înseamnă, în fapt, o recalculare a tuturor elementelor de cost care determină preţul final, ţinând cont de o serie de factori externi şi independenţi de activitatea societăţii. Factorii care duc la modificări importante în structura de preţ sunt: cheltuielile cu dobânzile bancare; inflaţia – indicele preţurilor de consum pe total în perioada scursă de la ultima modificare de tarif a fost de 3,2%; creşterea preţurilor la materiile prime şi materiale folosite în procesul productiv de producere, transport, distribuţie şi epurare a apei; gradul foarte ridicat al intervenţiilor asupra reţelelor de apă şi canalizare, care au o vechime de până în 50 de ani şi implicit au o uzură ridicată (doar în anul 2014 s-au alocat pentru întreţinerea sistemului de reţele suma de 1.179.109 lei, adică 15% din totalul cheltuielilor de la secţia Apă-Canal); diminuarea cu circa 12% în ultimii doi ani a producţiei livrate prin scăderea consumurilor, atât la populaţie cat şi la persoanele juridice, ceea ce duce la ,modificări asupra nivelului costurilor pe metru cub de apă livrată şi procesată; costurile cu forţa de muncă direct şi indirect productivă, ceea ce reprezintă un procent de 38% din totalul cheltuielilor. Toate aceste modificări ale elementelor de calcul ce determină tariful la apă şi canalizare au fost transmise la ANRSC Bucureşti, instituţie care aprobă şi avizează la nivel naţional preţurile şi tarifele, unde, după o analiză minuţioasă a datelor economice transmise s-a obţinut avizul nr. 226085/20.11.2014, care stabileşte noile niveluri ale tarifelor la 3,70 lei/mc (cu TVA) pentru apă potabilă şi de 1,35 lei/mc (cu TVA) pentru canalizare-epurare, rezultând astfel un tarif cumulat (apă plus canalizare) de 5,05 lei/mc”, a anunţat Iosif Groza, directorul societăţii Meridian 22, care a prezentat şi tarifele percepute de alte nouă societăţi din ţară, care oferă servicii de apă şi canalizare, toate fiind mai mari decât cele propuse la Lugoj. Este şi cazul tarifelor percepute la Reşiţa şi Caransebeş (Aqua Caraş – 7,30 lei/mc), dar şi la Timişoara, unde Aquatim încasează 7,05 lei/mc. Ultima majorare a preţurilor la serviciile prestate de societatea Meridian 22 a fost aprobată de către consiliul Local Lugoj în ianuarie 2013, în baza avizului obţinut de la ANRSC Bucureşti în luna noiembrie 2012.

Comentarii

comentarii