Acasă Actualitate Viaţa frumoasă, de demult, a canalului Bega… Atunci când în Portul Timişoara...

Viaţa frumoasă, de demult, a canalului Bega… Atunci când în Portul Timişoara erau înregistrate 600 de ambarcaţiuni

DISTRIBUIȚI

bega

Bega era, demult, un punct de maximă actualitate şi atractivitate pentru locuitorii oraşului. De ani buni, acest interes s-a mai diminuat şi Bega a murit… puţin… Acum, Bega e din nou în actualitate.

De anul viitor vor circula vaporaşe pe Bega, pentru transportul în comun şi cel turistic, iar malurile vor prinde din nou viaţă. Dar cum a arătat Bega până acum? Şi de ce canalul şi malurile lui au intrat în amorţire? Unul dintre cei care ştiu şi au trăit aceste lucruri şi vremuri este Răzvan Hrenoschi, un „bănăţean în ţoalele lui”, şeful Serviciului Cultură, Învăţământ şi Sport din Consiliul Judeţean Timiş. Bega inzvorăşte din Munţii Poiana Ruscăi, trece prin comuna Tomeşti, Coştei, Topolovăţ, Timişoara şi pe teritoriul Serbiei. 44 de kilometri are Bega pe teritoriul României şi 70 de kilometri pe teritoriul Serbiei, ca şi canal navigabil. În 1728, atunci când contele de Mercy dispune săparea unui canal navigabil, care să contribuie la asanarea zonei mlăştinoase din jurul Timişoarei, începe istoria canalului Bega. 

„Anual se transporta pe Bega o cantitate impresionantă de mărfuri, unele produse agricole care ajung până la Budapesta, Viena”

razvan hrenoschi doi 4

„În 1732 circulă primul vapor până la Pancevo, iar din 1735 începe construirea unei alte variante, spre Clech. Practic, în 1761, pe harta Banatului apare prima înscriere oficială a canalului Bega. În zona Coşteiului se construieşte un baraj, practic muncitorii sunt găzduiţi în jurul localităţii Bethausen, sunt muncitori colonizaţi din imperiul austriac, pietrarii au venit din Nordul Italiei şi au fost duşi la Ghizela”, spune Hrenoschi. Mercy nu se mai întoarce în Banat şi lucrările sunt continuate de un inginer, Maximilian Fremaut. O dată cu inaugurarea canalului se reduce riscul de inundaţii, se usucă mlaştinile şi pe pământul apărut de sub ape sunt colonizate diferite etnii de pe teritoriul imperiului, începe practic colonizarea. „Interesant este ordinul imperial din 1744, prin care comunele riverane au obligaţia să întreţină malurile, digurile şi să contribuie la regularizarea cursului de apă. Prima menţionare a unui port în Timişoara este pe la 1752 – portul Timişoara, din Iosefin. Anual se transporta pe Bega o cantitate impresionantă de mărfuri, unele produse agricole care ajung până la Budapesta, Viena şi pe canalul Rin, Rhone, practic ajung la Amsterdam”, povesteşte Hrenoschi.

„Apa canalului a fost utilizată la fabrica de bere şi la uzina electrică, iar pe strada Pestalozzi au existat ştranduri, primele asociaţii nautice de pe teritoriul României apar pe canalul Bega”

Nodul construit de inginerul Maximiliam Fremaut la Coştei permite transferul de apă între Timiş şi Bega, rezolvându-se problema debitului pe canal, asanând zona mlăştinoasă din împrejurimi. În 1775 se înfiinţează Oficiul care va gestiona transportul pe acest canal. Inundaţiile din 1859 arată că problema nu a fost pe deplin rezolvată deoarece debitul maxim pe canal este de 85 de metri cubi, iar viitura venită atunci a depăşit 400 de metri cubi. „Primele curse de pasageri se fac prin 1869, practic Timişoara este primul oraş care utilizează canalul Bega ca mijloc de transport în comun. După inundaţiile din 1886 se ajunge la concluzia că trebuie înălţate marginile pentru a se mări cantitatea de apă preluată de canal. Marginile digului sunt înălţate cu un metru şi noile inundaţii arată că este necesară introducerea unui sistem de ecluze”, spune Hrenoschi. Sunt, pe canalul Bega, şase ecluze, patru pe teritoriul Serbiei şi două pe teritoriul României. Acestea permit regularizarea cursului. O dată cu ecluzarea se pot face transporturi mai mari pe Bega. Sistemul de ecluze este construit în 1917. „În 3 mai 1910 este pusă în funcţiune prima uzină hidorelectrică în cartierul Fabric, ea este şi prima din România, fapt care duce la schimbarea cursului prin oraş a canalului. Vechea rută care trecea pe Andrei Şaguna – Petalozzi se modifică cu un arc, care trece pe la Piaţa de Fân. Trebuie remarcat că apa canalului a fost utilizată la fabrica de bere şi la uzina electrică, iar pe strada Pestalozzi au existat ştranduri, primele asociaţii nautice de pe teritoriul României apar pe canalul Bega şi îşi au sediul pe actuala stradă Pestalozzi”, istoriseşte Hrenoschi.

„Transportul de mărfuri încetează în 1967, când sunt retrase şi navele de pasageri”

În 1912, o nouă serie de inundaţii afectează localităţile Cebza, Macedonia şi Petroman. Portul Timişoara funcţionează în 1917, în plin război mondial, cu un număr de aproximativ 600 de ambarcaţiuni comerciale, perioada de navigaţie creşte la 300 de zile, în medie, pe an. „În perioada 1937-1940, volumul de marfă transportat era de 250.000 de tone anual, iar transportul de pasageri ajunge la 500.000 pe an. În 1944, Războiul al Doilea Mondial consemnează bombardarea podurilor de la ieşirea din Timişoara şi Otelec, perioada de transport fiind întreruptă pe timpul scoaterii din albia râului a rămăşiţelor acestor poduri. Transportul de mărfuri încetează în 1967, când sunt retrase şi navele de pasageri. În 1985-86 sunt consemnate 20 de nave care ar putea circula pe canal. După 1990, redeschiderea canalului revine în actualitate, practic, o dată cu încetarea navigaţiei pe Bega, mărfurile şi producţia transportată pe acest canal, importantă pentru această zonă, se reduce le zero”, spune Răzvan Hrenoschi.

Concursuri de canotaj între Timişoara şi Arad. Poveşti pe malul Begăi

În încercarea de a face canalul funcţional, începe dragarea şi ecologizarea Begăi. Porturi consemnate ar fi cel din Timişoara, situat în Iosefin, practic aproape 500 de metri sunt utilizaţi din canalul Bega pentru acostarea vaselor. Asoociaţia de navigaţie pe Dunăre este consemnată inclusiv în portul Timişoara. În 1985, plecându-se de la turbină, trei ani consecutiv, o grupă de tineri a traversat Timişoara înot pe canalul Bega, studenţi, elevi, în sensul de curgere al apei, tot traseul a durat aproximativ patru ore, ieşirea s-a făcut la Podul Modoş, în cartierul Fratelia. „Legătura între populaţie şi canalul Bega a reprezentat o cale spre libertate. Prima asociaţie de canotaj din Timişaora a fost înfiinţată pe malurile Begăi, începând cu luna februarie şi terminând cu decembrie canalul era plin de caiace, canoe, erau tradiţionalele concursuri de canotaj între Timişoara şi Arad – în primăvară erau concursuri la Timişoara şi toamna la Arad. Bega a marcat de fapt şi un fenomen social, un fel de corso pe apă al Timişoarei, la turbină se pescuia, dar era şi ştrand în faţa turbinei. Intelectualitatea cartierului se aduna seara, cei tineri stăteau pe mal, cei mai bătrâni pe dig, îi ascultau, era un fenomen social”, povesteşte Hrenoschi.

„Baluri, întâlniri tradiţionale, la clubul Electrica, între tenismeni, canotori, tineri, bătrâni ai uzinei electrice”

Pe marginea canalului Bega exista fabrica de mănuşi, care a produs mănuşile pentru curtea imperială. „S-a amenajat această zonă de localuri, promenadă, startul şi sosirea campionatului de canotaj, celebra berărie a studenţilor – Terasa Eminescu – locul de întâlnire şi schimb de idei al studenţimii din acea perioadă. Malurile Begăi erau un loc de socializare pentru populaţia oraşului, indiferent de regimul social. Baluri, întâlniri tradiţionale, la clubul Electrica, între tenismeni, canotori, tineri, bătrâni ai uzinei electrice, pe terasele turbinei erau baluri anuale. Eram copil când ne uitam cu jind la balurile de pe terasă, ale angajaţilor uzinei Electrica. Se sărea de pe terasă în Bega, în faţa turbinei. Bega tot timpul a atras pe malurile sale populaţia oraşului, Bega nu a fost ceva mort. Balurile au dispărut, ştrandul şi el, o dată cu el au dispărut o grămadă din tradiţiile care au marcat oraşul. Concursuri nautice, erau vestiare, ştranduri, pontoane cu bărci, în timpul ăsta desfăşurându-se şi navigaţia în mod normal”, povesteşte, din acele timpuri, Hrenoschi.

Au mutat o biserică – Sfântul Ilie

Biserica Sfântul Ilie din Fabric a fost mutată de pe malul canalului Bega, şi reconstruită de municipalitate pe locul actual – sfinţirea are loc în 1912. În locul fostului altar se înalţă o cruce. Tradiţional a rămas turul de Paşti, care pleacă de la Biserica Sfântul Ilie, continuă prin faţa fostului altar, peste pod şi continuă în jurul bisericii. Podurile Begăi: Michelangelo, Şaguna, Traian, Podul de Fier – a fost construit după planurile uni inginer român, asistenul lui Eiffel, cu structuri metalice confecţionate a Oţelul Roşu, aceeaşi uzină care a furnizat şi elementele turnului Eiffel-, podul Ştefan cel Mare, Eroilor, Muncii, pasarela de la Gelu şi Podul Modoş – singurul pod de cale ferată. „Pot exista două trasee turistice importante – cel care pleacă pe partea necanalizată din comuna Tomeşti – Valea lui Liman, pe marginile râului Timiş ajungându-se la Coştei şi apoi la Remetea şi Ghiroda. Un traseu care se poate face cu maşina, oprindu-te în punctele cheie. Al doilea este traseul din Timişoara – turbină – Piaţa de Fân, pe traseul pietonal, pasarela de la Parcul Poporului, Podul Michelangelo, Terasa Flora, Podul de Fier, Podul de la gară, pasarela Gelu, Podul Modoş şi retur”, spune Hrenoschi.

Fabrici celebre pe malul Begăi

Ţăranii veneau cu luntrea, cu produse proaspete, până la înfiinţarea, în 1910, a uzinei de apă, şi aduceau produse la piaţă. Se opreau în piaţa de lângă fosta Biserică Sfântul Ilie, în Piaţa de Fân şi Piaţa Traian. Era un canal al morilor, care practic traversa oraşul Timişoara, prin faţa actualului parc al poporului. „Canalul Bega facilita transportul mărfurilor din zona adiacentă cursurilor de apă, de aceea pe malurile canalului au apărut o serie de fabrici recunoscute înainte de construirea uzinei de apă în întregul Imperiu Austro-Ungar – Fabrica de Spirt, ţesătoria de bumbac, fabrica de textile, fabrica de pălării, de furnir, de tutun, prima rafinărie de spirt, prima fabrică de chirituri. Staţiile de pompare au apărut mult mai târziu, utilizate fiind în agricultură”, spune Hrenoschi. Staţiile de pompare destinate utilizării apei în culturile agricole – staţia de la Solventul, CET Timişoara Sud, Freidorf, Utvin, Sânmihai, Uivar, Pustiniş, Otelec.

„Bunicul spunea că după primul război mondial se putea ajunge cu vaporul în curse regulate până la Viena”

„Având în vedere că industria oraşului a decăzut şi că vechile fabrici s-au închis şi au dispărut, în primă fază deschiderea navigaţiei Bega-Tisa-Dunăre şi cu posibilitatea deschiderii ei spre capitale europene ar avea în primul rând un rol turistic. Bunicul spunea că după primul război mondial se putea ajunge cu vaporul în curse regulate până la Viena. Dacă o legătură a Timişoarei era cea prin Orient Expres – Budapesta – Viena, o altă legăură se făcea pe canalul navigabil. Elementele constructive ale orgii din Domul Catolic au fost aduse la Timişoara pe canalul Bega, o arteră comercială care permitea deschiderea Banatului către Europa. Se făceau transporturi cu grâne, tutun, iar înapoi veneau produsele necesare micilor ateliere şi fabricilor. În drumurile mele am întâlnit vechile canale construite pe vremea imperiilor, în al doilea război mondial, încă funcţionale pe Rhone, Dunăre, Tisa, care şi acum îşi realizează menirea turisitcă şi economică, în condiţiile în care, în paralel cu utilizarea sistemului se autostrăzi se utilizează şi rutele navigabile de pe aceste canale. E mai mult decât salutară reluarea circulaţiei pe canalul Bega şi revitalizarea punctelor intermediare”, spune Hrenoschi. Canalul Bega a fost principala cale de transport din Banat a produselor agricole şi industriale, a lemnelor, şi calea de aducere în ţară a produselor din alte ţări. Erau două noduri – unul la Coştei şi altul la Topolovăţ, în acest mod se regulariza cursul. Cele două noduri funcţionează de 250 de ani… Timişorenii aşteaptă ca Bega să trăiască din nou…

Comentarii

comentarii