Acasă Politica Vicepreşedinte PD-L, preşedinte interimar la PP-DD Timiş

Vicepreşedinte PD-L, preşedinte interimar la PP-DD Timiş

DISTRIBUIȚI

Dan Diaconescu este „pe felie” cu PD-L

Simona Man, preşedintele Partidului Poporului Dan Diaconescu, a făcut tot cum a vrut ea. Deşi au primit promisiuni direct de la Dan Diaconescu că situaţia se va reglementa, conducerea PP-DD Timiş a fost zburată. Siomna Man şi-a dus ameninţările până la capăt. Ea a dizolvat Biroul Permanent Judeţean al PP-DD Timiş. Întreaga conducere, în frunte cu preşedintele Vasile Caprea şi prim-vicepreşedintele Stan Cucăilă, au zburat de pe funcţii. În locul lui Vasile Caprea, preşedinte interimar a fost numit Adrian Diaconu, până mai ieri vicepreşedinte al PD-L Timişoara. La partid nu a ajuns niciun act oficial.

Dizolvarea conducerii PP-DD Timiş, votată în unanimitate

Săptămâna trecută, Simona Man venea la Timişoara şi ameninţa că dizolvă BPJ Timiş dacă „favoritul” său, pedelistul Adrian Diaconu, nu era pus preşedite la municipiu. S-a ajuns la un consens în care acesta să fie numit vicepreşedinte în BPJ. Simona Man l-a călcat însă în picioare. Sâmbătă, la Bucureşti, a avut loc Comitetul Naţional al PP-DD. În unanimitate, s-a decis demiterea conducerii PP-DD Timiş. Dan Diaconescu personal l-a prezentat pe reprezentantul Timişului. Nici Caprea, nici Cucăilă (conducerea PP-DD Timiş) nu comentează situaţia. Au convocat însă luni o conferinţă extraordinară în care promit că vor veni cu probe dure.

Dezvăluiri bombă?

„Nu mă pot exprima în niciun fel până nu primesc ceva scris. Data trecută am încercat să temperez treburile, acum voi da cărţile pe faţă. Eu am încercat să fiu domn”, ne-a declarat Vasile Caprea, care cel puţin pe hârtie este încă preşedintele PP-DD Timiş.

Săptămâna trecută, Caprea o acuza iniţial pe Simona Man că este „pe mână cu PD-L” şi îl „lucrează pe la spate pe Dan Diaconescu”. Apoi, a părut că a calmat situaţia. Sursele noastre susţin că înainte de a ajunge la sediul PP-DD Timiş, săptămâna trecută, Simona Man a negociat numirea lui Adrian Diaconu chiar la sediul PD-L. La conferinţa extraordinară de mâine, de la PP Dan Diaconescu, este aşteptat şi un fost preşedinte al PP-DD Caraş-Severin, Daniel Axman. Un om care a avut şi el de suferit pentru că nu a fost pe placul Simonei Man.

Comentarii

comentarii