Acasă Administraţie Vicepreședintele CJ Timiș verifică garanția drumurilor județene

Vicepreședintele CJ Timiș verifică garanția drumurilor județene

DISTRIBUIȚI

A trecut vremea drumurilor care au garanție doar pe hârtie, avertizează vicepreședintele CJ Timiș; Cristian Moș. El a trimis pe teren echipele instituției pentru a verifica situația șoselelor unde s-a intervenit și încă sunt în garanție. Sunt probleme, acestea trebuie rezolvate cât de curând avertizează acesta. Moș cere sprijinul cetățenilor pentru a afla unde sunt aceste șosele cu probleme la carosabil.

”Când am preluat Direcția Tehnică din Consiliul Județean Timiș am cerut să mi se prezinte situația la zi a tuturor drumurilor județene care au fost realizate în ultimii ani și care se află încă în garanție. Motivul este simplu: perioada în care garanția drumurilor era doar pe hârtie, de formă, a apus. Drumurile județene care se află în acest moment în garanție și s-au degradat, trebuie reparate conform contractelor semnate de fosta administrație județeană. Le-am cerut colegilor mei din Consiliul Județean Timiș să se deplaseze zilele acestea prin județ și să verifice starea tuturor drumurilor care se află încă sub garanție”, spune Cristian Moș.

Oficialul face apel la timișenii care folosesc aceste drumuri, să trimită poze sau videouri dacă vor găsi nereguli pe drumurile județene vizate. Acestea sunt DJ 693B, DJ 588, DJ 588B, DJ 595, DJ 595A, DJ 592B, DJ 59C, DJ 592D, DJ 693, DJ 691A, DJ 681, DJ 681A, DJ 681C, DJ 609, DJ 609H.

 

Comentarii

comentarii