Acasă Actualitate Viceprimarul Timișoarei, despre descinderea DNA la Primărie: ”Afectează imaginea instituției, mai ales...

Viceprimarul Timișoarei, despre descinderea DNA la Primărie: ”Afectează imaginea instituției, mai ales la finanțatori”

DISTRIBUIȚI

Descinderea celor de la DNA, vineri, la Primăria Timișora, va afecta imaginea instituției, spune viceprimarul Cosmin Tabără. Atunci când instituția va solicita o finanțare, de exemplu, cei care o vor acorda se vor întreba dacă există seriozitate, dacă administratorii primăriei sunt de încredere.

”Din punctul meu de vedere, eu vineri am aflat de această plângere. Nu am știut, eu după zvonuri nu mă iau, ceea ce îmi pare rău, îmi pare rău și de colegul Lațcău. Eu nu am dorit nimănui și nu doresc rău nimănui. Cert este că Timișoara este expusă prin această descindere a procurorilor DNA și dacă și în trecut au mai fost probleme cu DNA, au fost mai multe dosare pe rolul instanțelor, inclusiv condamnări, la departamentul pe care îl conduc, la patrimoniu, dar în momentul de față nu mi-am dorit, mai ales că sunt și eu acolo să se vorbească despre descinderi ale procurorilor, mai ales că a trecut doar un an și jumătate. Este un lucru prin care expunem Timișoara. Trebuie să vă gândiți că și noi când mergem să solicităm fonduri se va pune întrebarea dacă acolo există o problemă, din moment ce acolo au fost procurori și au descins la primărie este pusă la îndoială credibilitatea orașului, a administratorilor acestuia. Timișoara trebuie să încheie aceste conflicte, să lăsăm campanile electorale deoparte. Noi nu suntem puși aici să începem o campanie electorală, încă de acum un an pentru ce va fi în 2024”, a declarat și Cosmin Tabără.

În ceea ce îl privește liderul PNL Timiș, Alin Nica, spune că nu știe amănunte despre anchetă, dar că situația actuală este una gravă. Una care ar afecta chiar și siguranța națională.

”Nu știu despre această chestiune, am văzut ca și dumneavoastră că situația de la Colterm a ajuns pe masa procurorilor de la DNA, cred că e grav că s-a ajuns aici, nu pot să stabilesc eu vinovați sau să dau sentințe. Dar faptul că a fost deschisă o anchetă ridică serioase semne de întrebare. N-aș vrea să acuz pe cineva, dar cred că procurorii de la DNA nu cred că merg la ghici. (..) Când instigi la nerespectarea legii, prin neplata certificatelor, este un abuz, este doar o parte dintr-un întreg lanț de abuzuri pe care cei doi (n.r. Fritz și Lațcău) le-au comis pe această speță a termoficării. Categoric vorbim despre o problemă majoră, care pune în discuție inclusiv siguranța cetățeanului, a zeci de mii de familii, a sute de mii de oameni din Timișoara. Când vorbim despre o asemenea magnitudine vorbim și despre siguranță națțională, dar nu suntem noi cei ce trebuie să verificăm acest lucru. O să urmărim cu interes cum decurge ancheta”, spune Nica.

 

 

Comentarii

comentarii