“Invidia este ulcerul sufletului”, spunea Socrate.
În această nuanţă s-ar putea traduce campania negativă dusă de un grup de timişoreni împotriva istoricului Victor Neumann, care se bucură, în schimb, de aprecierile unor profesionişti valoroşi din Europa, aşa cum este Armin Heinen.
Portalul online al revistei “Timpul” (de Iaşi) a publicat, luni 17 mai 2021, un articol amplu al istoricului german Armin Heinen, institulat “Coexistenţa şi noţiunile fundamentale ale progresului cultural. Despre opera istoricului Victor Neumann”, publicat de Liviu Antonesei.
“Îl cunosc pe Victor Neumann de vreo cincisprezece ani. Împreună am lansat o şcoală doctorală internaţională de istorie conceptuală a României, şcoală finanţată de Fundaţia Volkswagen. În timp ce navigam pe internet în ultimele zile, întâmplător am văzut acuzaţiile care i se aduc lui Victor Neumann şi care arată o imagine complet diferită de aceea pe care o cunosc. Între altele, se spune că ar fi fost informator al Securităţii şi că în calitatea sa de director de muzeu a fost subevaluat la începutul acestui an. Nu se spune nimic despre faptul că e un om de ştiinţă şi care merită să fie luat în serios. Cu siguranţă, de la distanţă, nu pot evalua cu precizie remarcile legate direct de ceea ce se spune şi se întâmplă la Timişoara. Dar sunt obişnuit să analizez şi să judec argumentele”, spune prof. Armin Heine.
Universitarul german menţionează că acuzaţia că Victor Neumann a fost informator al Securităţii se bazează “pe un singur document găsit accidental în dosarele CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studiul Arhivelor Securităţii)”, numai că, “ceea ce e corect, legislaţia României interzice utilizarea materialului CNSAS împotriva personalităţilor, cu excepţia cazului în care există o decizie luată de o instanţă juridică”.
“La fel ca STASI, Securitatea a fost – ca istoric contemporan, sunt destul de competent în această temă – o „organizaţie de opresiune totalitară” al cărei material scrisese o bună premisă şi care trebuie citit în funcţie de context. Documentele Securităţii sunt adesea distorsionate sau pline de minciuni, la fel ca multe altele, aparţinând regimului comunist. Persoanele luate individual nu erau vizate de Securitate sau de STASI, dar puteau primi un nume de cod fără să ştie acest lucru. Cei care folosesc materialul împotriva altora, fără nicio referinţă critică, fără cercetări aprofundate şi fără contextualizare, se transformă în slujitorii credincioşi de astăzi ai Securităţii. (…). Acelaşi lucru se aplica fişierelor STASI şi, prin urmare, acestea nu mai au credibilitate în Germania”, arată istoricul german.
În altă ordine de idei, Armin Heinen susţine că toate muzeele necesită un profil clar, ceea ce îl face să aibă a doua rezerva formulată în privinţa lui Victor Neumann. El subliniază că muzeele trebuie să aleagă şi să se diferenţieze în mod conştient unele de altele, astfel că un director de muzeu poate fi comparat cu un director artistic de teatru.
“La 11 decembrie 2020, Guvernul României a ridicat Muzeul de Artă din Timişoara la rangul de muzeu de importanţă naţională, de atunci numindu-se Muzeul Naţional de Artă Timişoara. Cu siguranţă, aceasta este o recunoaştere remarcabilă. În ultimii ani, Victor Neumann a fost evaluat foarte bine ca director al muzeului, nu însă şi pentru activitatea sa din anul 2020. Acest fapt e dificil de înţeles din punctul de vedere al procedurilor, cu atât mai mult cu cât criza coronavirus-ului a îngreunat toate activităţile muzeului”, remarcă profesorul Armin Heinen.
Universitarul german se referă şi la ultimul “argument” invocat împotriva lui Victor Neumann, cel privitor la instabilitatea locurilor sale de muncă şi la perioadele de şomaj de dinainte de anul 1989.
“Argumentul are două obiective: pe de o parte, apropierea de Securitate trebuie dovedită, pe de altă parte, reputaţia sa ştiinţifică în timpul regimului comunist a fost slabă. Ce beneficii ar fi trebuit să obţină un informator dacă nici măcar un loc de muncă sigur şi interesant nu putea obţine? Biografia plină de suferinţe, de dinainte de 1989, indică mai mult un dezavantaj continuu în cadrul sistemului comunist decât o susţinere din partea acestuia. Faptul că o carieră ştiinţifică şi o bogată activitate publică precum cea a lui Victor Neumann au început cu adevărat abia după 1989, vorbeşte, mai degrabă, de ipostaza de victimă decât de aceea a unui adept al sistemului comunist”, subliniază prof. Heinen.
Reputaţia lui Victor Neumann poate fi urmărită prin intermediul publicaţiilor sale ştiinţifice, unele aflate la a treia ediţie, multe, traduse în limbile engleză sau germană, toate bazându-se pe cunoaşterea modelelor internaţionale de cercetare, pe depăşirea frontierelor clasice ale disciplinelor, pe cunoştinţele sale de limbi străine (engleza, maghiara, germana, franceza, italiana).
“Trei teme principale de studiu pot fi identificate în cărţile lui Victor Neumann: aceea timpurie, dedicată istoriei evreilor din România şi care au ca rezultat monografii ce acoperă istoriile socială, politică şi culturală şi care trimit la ultimele două secole şi jumătate; investigaţiile asupra istoriei conceptuale europene, cu accent pe cercetarea tranziţiei de la iluminism la romantism, pe înţelegerea istoriei ideilor secolului al XIX-lea şi pe definirea bazelor modernităţii; în al treilea rând, studiile sale despre istoria Banatului. Toate cele trei teme principale sunt complementare şi urmăresc contextul în care a fost posibilă coexistenţa paşnică şi s-au pus bazele progresului cultural. În această privinţă, Victor Neumann este clar şi riguros”. (…). “Oricine a citit pe internet comentariile despre ideile lui Victor Neumann va înţelege cât de provocatoare sunt tezele sale şi cât de greu este pentru mulţi să renunţe la gândirea tradiţională”, încheie prof. Armin Heinen.
