Acasă Sport Victoria din prima etapă dă speranțe de promovare Politehnicii

Victoria din prima etapă dă speranțe de promovare Politehnicii

DISTRIBUIȚI

Politehnica Timișoara are parte de un start cât se poate de bun de sezon, alb-violeții reușind să înceapă cu un succes noul sezon al Ligii a II-a. Deși inițial trebuia să fie un meci care să conteze pentru prima ligă, înfruntarea dinte Poli și FC Bihor s-a jucat în primul meci oficial al ligii secunde, datorită deciziei TAS de a nu acorda drept de participare în Liga I celor două formații. Cu toate acestea, ambele echipe au arătat un fotbal bun vineri seara, atunci când pe stadionul ”Dan Păltinișanu” a avut loc meciul dintre Poli și FC Bihor. Primul 11 al Politehnicii așezat în teren de Vali Velcea a fost alcătuit din Lepmets, Dăruială, Ilie, Luchin, Sepsi, Curtean, Scutaru, Tameş, Goga, Ricketts, Axente.

Prima reușită a alb-violeților din noul sezon a fost a lui Scutaru

Bănățenii au avut parte de un start entuziasmant de meci, presărat cu mai multe ocazii de gol. Prima reușită a alb-violeților din noul sezon a fost a lui Scutaru, fotbalistul înscriind pentru 1-0, scor înregistrat și la finalul primelor 45 de minute de joc. Actul secund a început tot cu echipa Politehnicii, căutând să-și majoreze avantajul, timișorenii reușind să pună presiune constant pe poarta bihorenilor. Insistențele alb-vileților au dat în cele din urmă roade, Axente reușind să ducă scorul la 2-0. A urmat apoi o serie lungă de ratări, Goga și Ricketts fiind la capătul celor cinci mari ocazii de gol bănățene. Fluierul de final al partidei a consfințit victoria Politehnicii, care, în urma rezultatului de 2-0 înregistrat împotriva celor de la FC Bihor, se clasează pe primul loc al seriei vest a ligii secunde. Victoria din prima etapă, precum și jocul bun arătat de fotbaliștii Politehnicii sunt dătătoare de speranțe în ceea ce privește obiectivul echipei lui Velcea, care își dorește atât promovarea cât și accederea în finala Cupei României. 
 

Comentarii

comentarii