Acasă Sport Victorie fără emoții pentru BCM Danzio

Victorie fără emoții pentru BCM Danzio

DISTRIBUIȚI

Baschetbalistele clubului BCM Danzio Timișoara au reușit să contabilizeze a doua victorie consecutivă în actualul sezon al Diviziei A, alb-violetele câștigând fără dubiu în cadrul etapei a V-a, în fața formației Olimpia Brașov. Alb-violetele au dominat cu autoritate partida jucată, sâmbătă, în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara, făcând uitat eșecul usturător din urmă cu două etape, înregistrat în fața celor de la SCM Craiova. Primul sfert al întâlnirii a fost decisiv în stabilirea câștigătoarei, timișorencele distanțându-se la 23 de puncte. A urmat apoi un sfert doi în care ambele echipe au mers cap la cap, pentru ca la pauza mare tabela să indice scorul de 46-27 pentru bănățence. După pauză, echipa oaspete a ieșit pe teren mai determinată, brașovencele reușind să surprindă echipa timișoreană,  câștigând sfertul trei cu 24-7. Alb-violetele și-au revenit în ultimele zece minute ale meciului, când, grație unui joc fără greașală, au înscris din orice poziție, adjudecându-și astfel cele două puncte puse în joc. Scorul final al partidei dintre BCM Danzio și Olimpia Brașov a fost 79-59 pentru formația de pe Bega, care a urcat pe poziția a șaptea în clasamentul Diviziei A, cu opt puncte. Pentru echipa timișoreană urmează acum un meci foarte dificil, BCM Danzio întâlnind în cadrul etapei a VI-a campioana ICIM Arad. Bănățenele s-au mai întâlnit cu trupa arădeană înaintea startului campionatului, în Cupa României, arădencele având atunci câștig de cauză.
 

Comentarii

comentarii