Acasă Eveniment Vine „Caravana Carierei” pentru liceenii din Timişoara

Vine „Caravana Carierei” pentru liceenii din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Blocul Naţional Sindical (BNS), în colaborare cu BNS Timş, va lansa, în data de 2 iunie, la Hotel Lido din Timişoara, de la ora 10.00, „Caravana Carierei”, proict cofinanţat din Fondul Social European. „E un alt proiect câştigat de BNS. Elevii de liceu vor fi ajutaţi să îşi facă carieră în viaţă”, a spus Aurel Mihuţ (foto), preşedintele BNS Timiş, marţi, 24 mai.

Proiectul implementat de BNS se adresează elevilor de liceu care se pregătesc să păşească spre ciclul superior de învăţământ sau spre piaţa muncii, adolescenţi care au nevoie de îndrumare din partea unor experţi în domeniul dezvoltării profesionale şi personale. Timp de un an şi jumătate, o echipă de specialişti va străbate 21 de judeţe, va merge în licee şi şcoli profesionale şi va discuta cu elevii în cadru formal şi informal, ajutându-i să îşi creioneze viitorul în funcţie de aspiraţii, de competenţe şi de tendinţele înregistrate în piaţa muncii.

În spatele proiectului „Caravana Carierei” stau două dintre problemele grave cu care se confruntă piaţa muncii din România, şi anume accesul dificil al tinerilor absolvenţi la locuri de muncă şi discrepanţele dintre oferta şi cererea de forţă de muncă.

Echipa de implementare şi-a propus să consilieze direct, personal, un număr de minim 3.500 de elevi, iar 1.050 dintre tinerii participanţi la sesiunile de consiliere vor primi din partea organizatorilor proiectului câte un netbook.

Comentarii

comentarii