Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a găzduit joi dezbaterea „Dialoguri deschise despre violența în școală”, un eveniment menit să aducă în prim-plan una dintre cele mai stringente probleme ale mediului educațional: violența asupra minorilor în spațiul școlar.
Un dialog necesar pentru siguranța elevilor
Evenimentul, desfășurat în Aula Magna UVT, a reunit reprezentanți ai conducerii universității, profesori, specialiști din domeniul educației și securității publice, precum și elevi, studenți și părinți. Dezbaterea a fost moderată de prof. univ. dr. Irina Macsinga, prorector UVT, și de Sarmiza Andronic, cadru didactic la Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării.
În deschiderea evenimentului, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat rolul esențial al școlii în asigurarea unui mediu sigur pentru elevi:
„Școala nu trebuie să fie doar un loc al cunoașterii, ci și un spațiu sigur, unde tinerii să construiască relații, să fie respectați și să-și dezvolte autonomia. Pe un teren lipsit de aceste valori, violența înflorește. De aceea, suntem datori să intervenim, să conștientizăm fenomenul și să găsim soluții concrete pentru combaterea sa.”
Experți în educație și securitate despre violența în școli
În cadrul dezbaterii, specialiști din diferite domenii au analizat multiple fațete ale fenomenului violenței școlare:
-
Maria Slatină (CJRAE Timiș) a evidențiat importanța consilierii individuale și a activităților de prevenție la nivel de clasă și familie.
-
Cristina Adam (Salvați Copiii) a prezentat statistici alarmante: „În 2016, 72% dintre elevi au spus că s-au confruntat cu bullying-ul în școală. În 2020, procentul a crescut la 80%. Este o problemă a copiilor, dar și o responsabilitate a adulților să creeze rețele de siguranță.”
-
Cristina Nicorici (Facultatea de Drept UVT) a subliniat implicațiile juridice ale bullying-ului, explicând că „de la o simplă palmă aplicată victimei începe răspunderea penală”.
-
Cristian Cira (Departamentul de Informatică UVT) a atras atenția asupra pericolelor din mediul online, unde „tinerii sunt expuși unui tip de bullying greu de detectat de adulți și nu dispun de reflexele necesare pentru a se proteja”.
-
Iuliana Costea (Departamentul de Psihologie UVT) a vorbit despre efectele pe termen lung ale bullying-ului și despre semnele care pot indica o posibilă victimă: „Comportamentele de retragere, tendințele de automutilare și degradarea relațiilor cu cei din jur sunt semnale de alarmă.”
Soluții și direcții de acțiune
Dezbaterea a concluzionat că este nevoie de o abordare complexă, care să includă educație pentru prevenție, consiliere psihologică, intervenție rapidă și măsuri legislative clare. În urma discuțiilor, organizatorii au subliniat necesitatea ca Ministerul Educației și instituțiile responsabile să analizeze propunerile formulate și să implementeze soluții eficiente pentru combaterea violenței în școli.