UPDATE: Dugulescu neagă cu tărie orice discuţie sau negociere cu PP-DD
Dugulescu pare să joace la două capete
Surse de la cel mai înalt nivel din PP-DD Timiş susţin că problema “deputatului zburător” Marius Dugulescu este ca şi rezolvată. Dugulescu se va lupta pentru un loc de senator pe Colegiul III, avându-l ca pincipal adeversar pe Vasile Blaga, preşedintele PD-L. Alături de Dugulescu pe un colegiu de Senat candidează şi fostul senator PSD Viorel Matei.
Dugulescu neagă evidenţa
“Erau două variante: să-l băgăm pe Dugulescu pe Colegiul I Senat sau pe III. Marius a insistat că este foarte supărat pe PD-L şi vrea să se bată cu Blaga. Am fost de acord. Rămâne ca şi candidatura sa să fie aprobată de conducerea naţională a PP-DD, ne-au declarat surse din PP-DD Timiş. Incredibil, Dugulescu neagă orice negociere cu PP-DD, atât la nivel judeţean, cât şi la nivel naţional. Deputatul PD-L, care a trecut tangenţial şi prin barca PNL, după care a încercat să revină la vechea matcă, susţine că sub nicio formă nu ar accepta un alt colegiu decât cel pe care l-a câştigat în urmă cu patru ani – III Deputaţi.
Greii PP-DD se bagă la deputaţi
Dugulescu – sincer până la Dumnezeu…
Liderul PP-DD Timiş, Adrian Diaconu, va candida pentru un loc de deputat pe Colegiul VIII – Jimbolia, în timp ce preşedintele PP-DD Timişoara, Mircea Purceld, va candida pe Colegiul III Deputaţi Timişoara. Aparent incredibil, Dugulescu neagă din nou realitatea. El susţine că aşteaptă încă decizia Biroului de Conducere Naţional al PD-L, unde a făcut contestaţie, pentru a putea candida la parlamentare. Dugulescu spune că nici măcar nu a vorbit cu cei din PP-DD, deşi conform mai multor surse din PP-DD Timiş, Dugulescu a avut mai multe întâlniri cu oamenii din teritoriu ai Domnului Dan. “Nu am vorbit niciodată cu nimeni din PP-DD, nici la Timişoara, nici la Bucureşti. Aştept soluţionarea contestaţiei depuse la PD-L Bucureşti. Am încercat, în parlament, să fiu doar serios, dar seriozitatea, cinstea şi munca se pare că nu sunt apreciate. Nu am avut o discuţie nici măcar pentru colegiul meu, darmite pe un colegiu de senat. Oricum, nu voi candida decât pe colegiul meu. Probabil, ştiu că am o oarecare nemulţumire şi îşi imaginează că sunt ultima variantă. Sincer, însă, nu am avut nicio discuţie”, ne-a asigurat Marius Dugulescu, deputatul protestant, ce a oscilat, în ultimul timp, între PD-L şi PNL.
UPDATE: Dugulescu neagă cu tărie orice discuţie sau negociere cu PP-DD
Deputatul PD-L Marius Dugulescu a fost extrem de deranjat de apariţia articolului din ZIUA de Vest, conform căruia ar urma să candideze pentru un post de senator din partea PP-DD. Dugulescu neagă total orice negociere şi orice discuţie cu reprezentanţii Partidului Poporului – „Dan Diaconescu”. „Mă întreb un singur lucru, de ce niciunul dintre cei ce afirmă că voi candida pentru PP-DD nu are curajul să-şi dea numele?”, ne-a spus deputatul Marius Dugulescu.
Comentarii
comentarii