Acasă Actualitate Vizită rotariană de înalt nivel. Stephanie Urchick, preşedintele ales Rotary International 2024-2025,...

Vizită rotariană de înalt nivel. Stephanie Urchick, preşedintele ales Rotary International 2024-2025, la Timişoara şi Oradea

DISTRIBUIȚI

Membră a Clubului Rotary din McMurray, Pennsylvania (SUA), Stephanie Urchick, Preşedintele ales Rotary International 2024-2025, va vizita Timișoara și Oradea, în perioada 10-13 mai, la invitația rotarienilor din Districtul 2241, România şi Republica Moldova.

Vineri seara, înaltul oaspete se va întâlni cu colegii rotarieni la o recepţie care va avea loc la Hotelul Timişoara, unde vor fi prezenţi Guvernatorul Ovidiu Bunget, Guvernatorul ales 2024 – 2025 Mihaela Vlad și alţi lideri Rotary.

Invitata va avea ocazia să vadă câteva dintre atracţiile Capitalei Culturale Europene Timişoara 2023, într-o plimbare, la pas.

Gazdă pentru RIPE Stephanie Urchick este Ovidiu Bunget, guvernatorul Districtului Rotary 2241 România și Republica Moldova, alături de Daniel Tănase, RI director-elect pentru Zona 21 Rotary, din care face parte și districtul Rotary 2241, past district guvernatori și membri ai cluburilor Rotary din Timișoara. În programul vizitei sunt cuprinse multe activități.

La ora 10.15, la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde, va avea loc prezentarea proiectului „Speranța trăiește în inimile copiilor!”, realizat de Rotary Club Timișoara

La ora 11.15, în parcul Universității de Vest Timișoara, va avea loc dezvelirea „Peace Pole”, simbol recunoscut la nivel internațional ca purtător al mesajului „Fie ca pacea să domine pe Pământ”

La 12.15, la Uniunea Artiștilor Plastici din Timișoara, va avea lic vizionarea expoziției de artă și discuții pe tema proiectului de reabilitare a spațiilor de creație pentru artiștii timișoreni, proiect realizat de Clubul Rotary Timișoara Cetate

Între orele 18.00 – 19.30, la Universitatea Politehnica Timișoara, sala Auditorium, de pe strada Vasile Pârvan 2B, se va desfășura întâlnirea cu rotarienii din Districtul 2241.

“Vizita RIPE Stephanie Urchick va fi încă una din prezențele internaționale emblematice în Districtul nostru, fiind al zecelea președinte Rotary International care ne vizitează. Pentru Timișoara este o premieră care onorează întreaga suflare a colegilor din cluburile Timișoara, Timișoara Cetate, Timișoara Ripensis, Timișoara Opera, Timișoara Cosmopolitan și Timișoara 2023”, este mesajul rotarienilor.

Duminică, Stephanie Urchick va fi merge la Oradea, unde preşedintei alese Rotary International 2024-2025 îi este pregătit un program inspirat de Rotary, dar relaxant, care include vizitarea oraşului de pe Crişul Repede.

Doamna Stephanie Urchick, membră a Rotary din 1991, a participat la diverse proiecte internaţionale sociale, inclusiv în India, Nigeria, Vietnam.

Clubul Rotary din Cracovia a menţionat-o, în Cartea comemorativă, ca fiind o figură-cheie care a ajutat la renaşterea Rotary în Polonia postcomunistă. 

Şi-a luat doctoratul de Leadership la Universitatea Indiana, Pennsylvania, fiind recunoscută şi apreciată de Fundaţia Rotary şi de numeroase organizaţii comunitare şi internaţionale.

 

Comentarii

comentarii