Acasă Sport Voleibalistele de la CSŞ Lugoj, victorioase în Austria

Voleibalistele de la CSŞ Lugoj, victorioase în Austria

DISTRIBUIȚI

Echipa de volei cadete a Clubului Sportiv Şcolar Lugoj a participat, săptămâna trecută, la turneul internaţional World Sport Festival, care a avut loc în Austria, la Viena. Competiţia, desfăşurată sub patronajul UNESCO, a reunit la start peste 4000 de sportivi din 21 de ţări. CSŞ Lugoj s-a înscris în concursul de volei, categoria de vârstă sub 15 ani, la care au participat 14 echipe din şase ţări. În grupă, voleibalistele lugojencele au învins cu 2-0 echipele Slammin Jammers şi Zone (ambele din Statele Unite ale Americii), respectiv Thaya (din Austria). În faza următoare, româncele s-au impus cu 2-0 în faţa formaţiei Aces (SUA), iar în finală, fetele antrenate de prof. Dorin Horvath au învins, tot cu 2-0, pe Volleyteam (Austria), fiind recompensate cu un trofeu, medalii şi diplome. Pentru CSŞ Lugoj au evoluat: Eveline Brebeneanu, Mădălina Şonda, Anda Mistreanu, Adelina Vajner, Miriam Lazăr, Sorina Jac, Oana Loghin, Adriana Ardelean, Cătălina Bosioc şi Denisa Pujky.

Comentarii

comentarii