Acasă Economic Volksbank relansează creditele destinate IMM-urilor

Volksbank relansează creditele destinate IMM-urilor

DISTRIBUIȚI

 Volksbank România relansează produsele de creditare destinate IMM-urilor. În prima fază, banca lansează Creditul Universal ce poate fi utilizat atât pentru finanţarea capitalului de lucru, a stocurilor sau a altor cheltuieli aferente activităţii curente, cât şi pentru achiziţiile de echipamente sau pentru refinanţarea unor împrumuturi contractate la alte bănci sau IFN-uri. 

“Segmentul IMM-urilor este unul strategic pentru Volksbank România, potrivit noii strategii a băncii. Este un segment al cărui rol este esenţial în economie: de la inovaţie, la creşterea competitivităţii şi la oferirea de locuri de muncă”, a declarat Lucian Cojocaru, vicepreşedintele Volksbank România. Strategia Volksbank, pentru perioada 2010-2015, prevede atingerea unei cote de piaţă de 4% pe segmentul IMM şi corporate. “În aceşti ani de criză, am întâlnit o mulţime de antreprenori care au reuşit să se descurce, ba chiar au avut şi creşteri ale activităţii. Se spune că băncile consideră IMM-urile un sector riscant, dar realitatea a demonstrat ca multe astfel de companii au trecut testul crizei. Tocmai de aceea noi credem in ele şi dorim să construim o relaţie de durată cu clienţii IMM şi să creştem împreună”, a declarat Dănuţ Florescu, director Direcţie Management Vânzări Corporate în cadrul Volksbank România. Creditul Universal poate fi contractat pe o perioadă de până la 5 ani, în Lei sau în Euro. Dobânzile se calculează în funcţie de indicatorii ROBOR 3M, respectiv EURIBOR 3M, la care se adaugă o marjă începând de la 4%, stabilită în funcţie de: situaţia financiară a împrumutatului, durata de creditare, mixul de garanții şi nu în ultimul rând de perspectivele de dezvoltare a afacerii. Prin politica de preţuri, Volksbank România încurajează contractarea de credite în moneda în care beneficiarul îşi încasează veniturile. Singurul cost perceput pe lângă dobânzi este comisionul de analiză a dosarului, de 1,5% din valoarea creditului.

Comentarii

comentarii