Acasă Actualitate Voluntarii de la Poliția Locală Timișoara au adunat peste 25 mc de...

Voluntarii de la Poliția Locală Timișoara au adunat peste 25 mc de resturi de la construcții și deșeuri reciclabile abandonate din zona Aradului – foto

DISTRIBUIȚI

Direcția Politiei Locale Timișoara a organizat astăzi, 25.06.2022, o nouă acțiune de ecologizare, la care au participat, pe bază de voluntariat, polițiști locali aflați în timpul liber, reprezentanți ai Primăriei Timișoara, ai ADID Timișoara, precum și de la societatea de salubrizare Retim.

Cei 25 de voluntari au strans deșeuri abandonate de la intrarea în Timișoara de pe Calea Aradului, pe segmentul cuprins intre sens giratoriu Mahle si Decathlon, fiind ecologizat și drumul paralel cu Centura Timișoarei spre Somaco.

În cadrul acțiunii a fost colectată cantitatea de aproximativ 25 mc de deșeuri amestecate, resturi de la construcții și reciclabile. Deșeurile s-au acumulat în timp, fiind abandonate de cetățenii care tranzitează zona. Astfel de acțiuni de igienizare organizate de Poliția Locală au devenit o tradiție, avand loc periodic.

Prin aceste activități, polițiștii locali dar și colaboratorii care participă frecvent la ele doresc să arate că este bine să ne implicăm și altfel decat prin sancțiuni la  bunul mers al comunității în care trăim.

Comentarii

comentarii