Acasă Actualitate Vreți să aveți un Paște liniștit? Iată recomandările Poliției Timiș!

Vreți să aveți un Paște liniștit? Iată recomandările Poliției Timiș!

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul de Poliție Timiș atenționează că, având în vedere că ne aflăm în perioada sărbătorilor pascale, iar cei mai mulți dintre cetățeni sunt într-o permanentă grabă, se recomandă manifestarea unei atenții sporite, astfel încât nimeni să nu devină victimă a unor infracțiuni.

Astfel, polițiștii timișeni sugerează cetățenilor să fie vigilenți atunci când se află în magazine sau zone aglomerate și să aibă în vedere câteva reguli simple:

  1. Evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar.
  2. Când achitaţi cumpărăturile, nu scoateţi toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora!
  3. Tastaţi codul PIN cu discreţie atunci când efectuaţi plata cu cardul pentru a nu fi observat de cei din jur!
  4. Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta!
  5. Evitaţi aglomeraţiile din pieţe, bazaruri, gări, autogări, magazine,etc!
  6. Dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul!
  7. Nu purtaţi portofelul, banii ori telefonul mobil în buzunarul de la spatele pantalonilor!

 

  1. Când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit!
  2. Acordați o mai mare atenție poșetei decât plaselor de cumărături!
  3. Mare atenţie la persoanele care se înghesuie numai la raioanele unde este aglomeraţie şi rar cer să examineze un lucru!
  4. Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea!
  5. Nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc!

​De asemenea, cumpărăturile online au devenit o normalitate pentru mulți români, astfel că este important să ne asigurăm că facem cumpărături în siguranță, fără riscuri de fraudă sau posibilitatea de a fi dezamăgiți

Pentru a nu deveni victime ale comerţului online şi a nu fi implicaţi în evenimente nedorite este bine să respectaţi următoarele recomandări:

  1. Nu furnizaţi codul numeric personal, seria şi numărul de buletin, de la paşaport sau de la permisul de conducere!
  2. Examinaţi feedback-ul vânzătorului, oferit de alţi cumpărători.
  3. Nu oferiţi informaţiile de pe card, dacă site-ul nu folosește o conexiune securizată şi dacă reputaţia acestuia este îndoielnică.
  4. Verificaţi în browser numele site-ului prin intermediul căruia plătiţi.
  5. Accesaţi direct site-ul original, nu prin link-uri primite prin e-mail!

Obiectele de valoare sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor care concep diverse modalităţi de a şi le însuşi, indiferent dacă acestea se află într-o locuinţă, magazin, depozit ori în circulaţie.

 

Recomandări pentru protejarea locuinţei

Dacă locuiţi la bloc:

  • montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil;
  • asiguraţi dotarea cu incuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare;
  • asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia;
  • la intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare;
  • instalaţi un sistem de iluminare automat cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video;
  • montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră;
  • montaţi o incuietoare de inaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă;
  • dacă locuiţi la parter sau la etajul 1, grilajele de la fereastră ţin hoţii la distanţă.

 

În plus, dacă locuiţi la casă:

Puteţi monta un sistem de:

  • supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei;
  • protecţie perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră;
  • iluminare cu senzori de mişcare.

Mai mult decât util pentru liniştea familiei dumneavoastra poate fi:

  • interzicerea accesului în locuinţă şi refuzul de a da informaţii despre dumneavoastră, bunurile pe care le deţineţi ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituţii, dar care nu se pot legitima;
  • apelarea la o persoană de încredere care să vă ridice eventualele facturi sau înştiinţări lăsate în uşă ori în cutia poştală, pe perioada cât lipsiţi de la domiciliu;
  • prezenţa unui câine;
  • evitarea depozitării în curtea casei, la vedere, a ambalajelor unor obiecte de valoare.

Nu daţi nicio şansă spărgătorilor!

Ponturi pentru derutarea infractorilor:

  • când părăsiţi locuinţa, pe timpul nopţii, lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune;
  • în cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, rugaţi vecinii sau prietenii apropiaţi să procedeze astfel încât să nu se simtă lipsa dumneavoastră: geamuri deschise, ridicarea corespondenţei etc.;
  • montaţi la vedere plăcuţe de atenţionare cu privire la existenţa unui sistem de securitate; o sirena de exterior descurajeaza extrem de eficient;
  • achiziţionaţi întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina.

Şi lumea  virtuală este parte din viaţa noastră:

  • Nu vă transformaţi conturile de pe reţelele de socializare în surse de informaţii pentru infractori.
  • Atunci când plecaţi pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceţi acest lucru public pe internet.

Siguranță dumneavoastră este prioritate noastră!

 

 

Comentarii

comentarii