Acasă Monden/Lifestyle Week-end animat la Iulius Mall Timișoara

Week-end animat la Iulius Mall Timișoara

DISTRIBUIȚI

 Iulius Mall TImișoara a pregătit pentru acest sfârşit de săptămână un program plin de evenimente: târg de antichităţi pentru colecţionari, o competiţie de table îndrăgită de bărbaţi, iar pentru copii, o piesă de teatru cu păpuşi.

Tradiţionala întâlnire din Iulius Mall a colecţionarilor de antichităţi cu publicul bănăţean are loc în acest week-end, de vineri până duminică, la parterul mall-ului. Pasionaţii de obiecte atinse de patina timpului vor putea admira şi achiziţiona piese unicate de mobilier, tablouri, argintărie, ceasuri de mână, orologii, articole din porţelan şi bronz, precum şi multe bijuterii cu poveşti aparte. De-a lungul celor 10 ediţii organizate pâna în prezent, la târgul de antichităţi au participat expozanţi din România (Timişoara, Arad, Reşiţa, Brăila, Oradea, Braşov, Bucureşti, Satu Mare), precum şi din străinătate (Italia, Belgia, Ungaria, Suedia, Irlanda). 
Duminică, 27 martie, de la ora 13.00, se dă startul competiţiei Cupei de Table Iulius Mall Timișoara. Sistemul de joc este cel eliminatoriu, primii 8 clasaţi fiind recompensaţi cu premii oferite de Iulius Mall. Cei care doresc să înscrie la concursul cu zaruri organizat în food court-ul Almondo, trebuie să achite taxa de participare în valoare de 10 lei, duminică, în intervalul orar 11.00-12.45. Detalii şi informaţii la 0723-079866, Peter Bahuczki.
Tot duminică, princhindeii sunt aşteptaţi la food court-ul Almondo unde vor intra în atmosfera plină de veselie şi culoare a copilăriei. De la ora 12.00, îndrăgita Cenuşăreasa îşi va spune povestea, în celebra piesă de teatru de păpuşi cu acelaşi nume.

Comentarii

comentarii