Acasă Actualitate Weekend foarte bun, pentru Taekwondo-ul timişorean

Weekend foarte bun, pentru Taekwondo-ul timişorean

DISTRIBUIȚI

Haţegul a găzduit în acest weekend Cupa Retezat de Taekwon-do ITF, eveniment la care au participat 180 de sportivi cu vârste cuprinse între 6 ani şi 14 ani, de la 10 cluburi sportive din ţară, dar şi cele două cluburi de Taekwon-do ITF din Timişoara.

Lotul format din cei cinci sportivi de la ACS Daisho Ki Dojo şi ITF Dojang au obţinut rezultate excelente la două probe sportive: proba de Tull şi proba de luptă individual.

Sportivii timişoreni s-au descurcat foarte bine, iar surpriza plăcută a venit din partea sportivului Angelescu Fillipo (11 ani) care a spart gheaţa dupa o perioada de accidentări şi a obţinut locul II la ambele probe, devenind “locomotiva” lotului. După ce a reuşit să puncteze foarte hotărât că este dornic de rezultate care să-l urce pe podium, a făcut ca şi colegii lui să-i urmeze exemplul, ba chiar să-l şi depăşească.

Aşadar, Haţegan Larisa (13 ani) ocupă locul I la proba de tull, unde s-a impus detaşat.

Juravle David (13 ani) locul I la tull şi locul III la proba de luptă, participând într-o categorie superioară categoriei lui.

Bărbătaş Mladena (11 ani), locul II la proba de luptă.

Toderescu Ianis (13 ani) locul II la tull şi la luptă.

Antrenorul Leahu Victor se declară foarte mulţumit şi spune că a fost o competiţie de nivel ridicat, observând creşterea valorica a sportivilor în raport cu concurenţa. Sportivii sunt încrezători la întrecerile majore care ne aşteaptă, cum este Campionatul naţional sau Cupa României de la Baia Mare din toamna acestui an.

Comentarii

comentarii