Acasă Actualitate Winter Robotics Games 2020. Creatorii de roboți din România se reunesc la...

Winter Robotics Games 2020. Creatorii de roboți din România se reunesc la UVT

DISTRIBUIȚI

Echipa de robotică a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, le găzduiesc, sâmbătă, 18 ianuarie 2020, la UVT, pe cele 24 de echipe venite din 11 județe ale României, care participă la Winter Robotics Games, ca să își prezinte roboții.

Evenimentul face parte din seria concursurilor tip demo organizate la nivel național, în cadrul competiției BRD FIRST Tech Challenge România, organizată de Asociația Națiune prin Educație.

Scopul acestei competiții este de a aduce pasionații de robotică împreună, de a stabili legături de colaborare și, mai mult, de a facilita împărtășirea experiențelor, respectiv de a pregăti atmosfera programului FIRST.

Anual, tema este schimbată și optimizată la nivelul de entuziasm și la cunoștințele  participanților.

În sezonul 2019 – 2020 (SkyStone) sunt abordate generic diverse abilități pe care echipele le înglobează în roboții pe care-i dezvoltă.

În timpul unui meci, care durează 1-2 minute, roboții îndeplinesc anumite sarcini pentru a cumula puncte. În primele 30 de secunde roboții se mișcă autonom, urmând să fie controlați un minut de la distanță de către driveri cu ajutorul controllerelor.

Concursul se bazează pe lucrul în echipă, formarea alianțelor și ajutorul reciproc, valoarea de bază fiind „Gracious Professionalism”.

Agenda evenimentului:

08:30 – 09:30: Înregistrare

09:30 – 09:45: Ceremonia de deschidere

09:50 – 11:00: Robot and field inspection

11:00 – 11:15: Drivers meeting

11:15 – 13:15: Meciuri calificative

13:15 – 14:15: Pauza de masă

14:15 – 15:50 Meciuri calificative

16:00 – 16:15 Alegerea alianțelor

16:20 – 17:20 Semifinale și finale

17:30 Ceremonia de închidere

Comentarii

comentarii