Acasă Eveniment Wizz Air s-a dovedit, din nou, „de doi lei”

Wizz Air s-a dovedit, din nou, „de doi lei”

DISTRIBUIȚI

Wizz Air149 de călători au aşteptat astăzi, pe Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timişoara, peste 12 ore avionul care trebuia să îi ducă la Londra. Compania Wizz Air s-a dovedit, din nou nu doar low-cost, ci şi „ de doi bani”, lăsându-i pe călători să spere din oră în oră că vor decola. Călătorii trebuiau să se îmbarce într-o aeronavă care venea de la Treviso, din Italia înainte de miezul nopţii. Numai că zborul s-a anulat din cauza ceţii dense din Italia, iar Wizz Air nu a găsit de cuviinţă să aducă alt avion la Timişoara. Pasagerii ce aveau ca destinaţie Londra şi care ar fi trebuit să decoleze cu acel avion la ora 6.40 au rămas în sala de aşteptare a aeroportului până la ora 17.30. Oficialii aeroportului au aflat prin… e-mail amânarea zborului pentru ora 17:30.  În cele din urmă, în jurul orei 18, cei 149 de pasageri au plecat spre Anglia. Incidentul nu este singular, compania Wizz Air fiind deja „specialistă” în bătaia de joc a pasagerilor. Chiar în aceeaşi zi cursele companiei spre Paris avea o întârziere la plecarea de la Timişoara de 1,5 ore, iar cea care trebuia să aterizeze de la Roma o întârziere de aproape 2 ore.

Comentarii

comentarii