Acasă Cultura Woman, all too Woman – evenimentul de artă contemporană al anului 2018...

Woman, all too Woman – evenimentul de artă contemporană al anului 2018 la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Woman, all too Woman – expoziția realizată în cadrul proiectului Baroque ll Urban, este evenimentul de artă contemporană al anului 2018 la Timișoara, ce se va desfășura la Muzeul de Transport public Corneliu Mikloși, în perioada 15 august – 20 octombrie 2018.

Pe parcursul celor două luni de desfășurare vor fi aduse în prim plan peste 30 de artiste din România, Serbia, Ungaria, Austria și Franța, peste 120 de lucrări de artă (pictură, sculptură, fotografie, instalație, obiect), precum și o serie de evenimente speciale: conferințe, dezbateri, performance, artist talk, teatru, ateliere, tururi speciale ș.a.

„Anul acesta, echipa proiectului și-a dorit să pună în lumină creația feminină, acoperind un spectru larg de expresie artistică, cu focus pe artistele din estul Europei, dar și prin prezența unor creatoare din zona central europeană, care activează în zona Balcanilor”, spune project manager Mirela Stoeac Vlăduți. Eveniment este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei Municipiului Timișoara.

 

 

Comentarii

comentarii