Un accident rutier soldat cu două victime a avut loc duminică, 16 martie, în jurul orei 12:05, pe DJ 691, în localitatea Giarmata, județul Timiș.
Potrivit primelor investigații efectuate de polițiștii Biroului Rutier Timișoara, un bărbat de 60 de ani conducea un autoturism pe DJ 691, dinspre Pișchia spre Timișoara, când a pierdut controlul volanului și a lovit un sens giratoriu. Impactul a dus la răsturnarea autoturismului, care s-a oprit într-un șanț de pe partea dreaptă a drumului.
În urma accidentului, atât șoferul de 60 de ani, cât și pasagera sa, o femeie de 58 de ani, au suferit răni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele exacte ale accidentului.