Acasă Actualitate Zăpada a făcut impracticabile drumurile Aradului

Zăpada a făcut impracticabile drumurile Aradului

DISTRIBUIȚI

Ninsorile din acest final de săptămână, deși au fost anunțate din timp, au provocat haos pe aproape întreaga rețea de drumuri din județul Arad. Zăpada care s-a așternut după două zile de ninsoare a făcut ca traficul rutier să devină un calvar iar pentru un drum care în mod normal dura câteva zeci de minute, șoferii au fost nevoiți să stea ore întregi la cheremul zăpezii. În partea înaltă a județului, zeci de arădeni s-au plâns pe rețelele de socializare de condițiile grele în care se circulă. Mulți au condus zeci de kilometri fără să se întâlnească cu vreun utilaj de deszăpezire. Dar probleme au fost cam peste tot. Consilierul județean Adrian Butunoi a filmat condițiile de tafic pe DJ 709D, din DN7 spre Semlac apoi până în Nădlac. Imaginile sunt sugestive: mașinile abia își fac loc prin zăpada care aproape a blocat toată șoseaua.

 „A fost anunțat codul galben de ninsori de câteva zile. Aveau tot timpul să se pregătească. Pentru asta se dau bani grei de la bugetul județului pentru firme de casă care după cum se vede, își bat joc de oameni și de lucrare”, a declarat consilierul județean social-democrat Adrian Butunoi. O situație diferită s-a înregistrat pe DN 7, tronsonul Arad-Nădlac, pe care în urma intervenției eficiente a drumarilor din subordinea CNAIR s-a circulat normal conform condițiilor de iarnă.

În ceea ce privește pe cei din conducerea Consiliului Județean Arad, ca de obicei, ei par să fie dintr-un film paralel cu dezastrul de pe drumurile județului. În loc să conștientizeze faptul că sunt la dispoziția cetățenilor și au rol de beneficiar al lucrărilor de deszăpezire, având obligația să acționeze când lucrurile nu funcționează, mai marii județului s-au liniștit singuri anunțând, în ciuda evidenței simțite de mii de arădeni, că situația ar fi normală pe drumurile județene. Îi contrazic zeci de postări pe rețele de socializare, cu fotografii și filmări ale celor care au suportat rigorile lipsei de eficiență a drumarilor și care conturează întreg dezastrul provocat de ninsori.

Zeci de mii arădeni au rămas fără curent electric

Căderile masive de zăpadă au provocat mai multe întreruperi în alimentarea cu energie electrică a unor localități din județul Arad. Conform unei situații transmise de Enel, pe raza județului Arad, un număr de 23 linii de medie tensiune au rămas total sau parțial nelimentate. Au fost afectați în total 42.138 abonați din 47 de localități, total sau parțial nealimentate. În total, 10 echipe ale Enel și patru contractori se află în teren pentru remedierea avariilor.

Comentarii

comentarii