„Er ist wieder da” (în traducere „El este iară printre noi”), este intitulată satira politică a autorului german Timur Vermes. Acest bestseller s-a vândut în 2012 în peste 250.000 de exemplare și 75.000 de audiobook-uri. Fuhrerul în acest roman de succes cade în 1945 în somnul Cenușăresei și se trezește în 2011 într-un chioșc de ziare din Berlin.
Principiile germane ale fostului conducător sunt neschimbate: verticalitate, onestitate, dreptate, sinceritate și moralitate; doar angajamentul este astăzi mai uman decât cel pe care l-am învățat noi la istorie, aplicând aceste virtuți în domenii de interes comun: Aflam că îl fascinează ecologia, că este prin preocupările sale un avocat al poporului și apărător al consumatorului, care critică vitezomanii și condamnă vorbitul la celular în timpul condusului, dar și un orator inegalabil care până la urmă devine o vedetă într-o emisiune TV și pe internet. Cred că trebuie să ne uităm mai exact la mesajul acestei răstălmăciri sinistre a istorie. Se impune următoarea întrebare, dar cine să râdă de un astfel de personaj bizar? Arta comunicării germane este un joc șah jucat multilateral, după reguli nescrise, unde foarte greu poți anticipa mai mult decât două mișcări înainte, iar precum ne arată istoria, acestea sunt și ultimele mutări înainte de șahul mat pentru adversari.
Discursul german atât la nivel intern cât și la nivel extern, în special in relațiile Germaniei cu Europa este garantul imaginii pozitive a Berlinului în lume. Performanța jocului de imagine asigură Germaniei în calea ei spre ascensiune politică și economică, un zbor pe sub radar, nefiind identificată într-o anumită privință drept un pericol pentru siguranța și pacea în Europa. Care este particularitatea acestui discurs de natură să deghizeze o realitate? Există un limbaj, un vocabular, un tezaur lingvistic, un discurs, care se foloseşte de metafore, de afirmaţii, de explicaţii şi tot acest mod de comunicare trebuie să fie în vogă în fiecare perioadă. În aproape două sute de ani de discurs european, fie el oficial, academic sau de presă, limbajul, fondul principal de cuvinte, au avut tot timpul să se constituie şi să se îmbogăţească, să se decanteze şi cristalizeze, să se impună. Dintre cei mai vehiculaţi termeni ai acestui discurs pro-european, ai vocabularului despre Europa al Germaniei iată, de pildă, câţiva termeni ce ţin de geografie, de geopolitică: poziţie centrală, ţară nenormală, demografie, resurse limitate, piaţă de desfacere, lipsă de materie primă, lipsă de hrană, proporţie critică, excepţionalism, interes special, „Mitteleuropa”, „Mittellage”, libertate de mişcare, teritoriu corespunzător, legătură naturală, societate destinată. Sau termeni preferaţi din sfera culturii: cultura germană, misiune, civilizaţie, răspândirea ştiinţei, ordine, educaţie, libertate, umanism, spirit (Geist), progres, cucerire morală, Germania ca model, valorile germane, etică şi umanism, politică morală de cucerire, drepturile omului, cultură tehnică şi economică. Şi termeni tehnici: dezvoltare, avântul tehnicii, comerţ. În sfârşit, termeni privitori la Europa: destin comun, soartă comună în pas cu globalizarea, doar împreună vom război, diviziunea muncii, unităţi economice care să intre în competiţie, predestinare, menire, misiune, economie organizată, viitor comun, miez german, progres şi libertate, nouă ordine europeană, drept moral, decizie istorică, viitor.
Dacă vom combina în diferite feluri aceşti termeni, mereu şi mereu aceiaşi, reluaţi în timp, de la Germania lui Bismarck, apoi în Germania wilhelmiană şi Republica de la Weimar, în al treilea Reich, în Germania occidentală şi Germania reunificată de azi, obţinem discursul german privitor la Europa în cele mai diverse variante. Esenţa acestui discurs german care a străbătut deja câteva secole este că, prin poziţia ei centrală pe continent, prin cultura sa, prin înzestrarea sa tehnică, Germania are de jucat un rol în Europa. Statele continentului au o soartă comună, iar astăzi, în condiţiile globalizării şi ale deficitului crescând de materii prime, de hrană, trebuie să se integreze. Dacă înţelegem aceste categorii, înţelegem Germania şi politica ei, ştim şi cum trebuie să se discute cu Germania. Două declarații a doi politicieni germani una din 1942 iar alta din 1993 exemplifică cel mai bine această mantra europeană a politicii germane:
Daitz Werner, şeful Departamentului de comerț exterior a NSDAP în 1940 sugera că ambițiilor Germaniei în Europa să nu li se spună pe nume, ci, în schimb, să se vorbească doar despre Europa: „In principiu, este necesar, din motive de politică externă, să nu numim aceasta economie continentală sub conducerea germană ca un spațiu economic german, (…) Noi trebuie să vorbim mereu numai de Europa, deoarece conducerea germană rezultă de la sine din impactul cultural, dominația tehnică şi poziția sa geografică.” Iar aproape cinzeci de ani mai târziu? În 1993 fostul ministrul german de Externe, Klaus Kinkel, declară intr-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung (3/19/1993), că „Germania a ajuns acum in apropiata sa expansiune spre est la acel punct in care s-a oprit de doua ori in trecut. Suntem datorită poziții noastre centrale în Europa, a mărimii și a relațiilor noastre tradiționale cu țările sud-est europene de-a dreptul predestinați să tragem cel mai mare beneficiu pe urma întoarcerii acestor state în Europa”.
Este greu de spus unde se află generatorul de idei politice ale acestei mari culturi europene; însă foarte probabil că în noul sediu al BND-ului, al serviciului de spionaj german, care tocmai se construiește acuma în inima Berlinului, a cărui suprafață totală va depăși dimensiunea a 35 de stadioane de fotbal, fiind confirm relatărilor din presa germană cea mai mare clădire a tării de după război, să se găsească cineva să se ocupe și de Europa. Diferența între noi și Germania în acest domeniu este că pe noi ne irită interceptările provinciale ale unor mici pioni în timp ce alții ne țin un discurs despre umanism, cultură, misionariat, educaţie și luptă împotriva corupției. Noţiuni chiar foarte vagi, dar care impresionează și care ne alungă privirea de la probleme noastre reale. Nu ne putem opune unor noţiuni cum ar fi cultura, umanismul, avântul tehnic sau civilizaţia. Problematic este că aceste noţiuni sunt preluate fără rezerve de europeni făcându-i totodată incapabil de a detecta zborul spre înălțime a Germaniei.
Un alt compatriot al Fuhrerului, care a dat lumea peste cap, Karl Marx spune că istoria devine propria ei parodie pentru a ne face în stare să ne despărțim de trecut râzând. Doar râsul vindecă mania.
