Acasă Actualitate Zece ani de învățământ dual la Liceul „Regele Ferdinand I” Timișoara

Zece ani de învățământ dual la Liceul „Regele Ferdinand I” Timișoara

DISTRIBUIȚI

Marți, 10 mai, reprezentanții Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I” Timișoara au sărbătorit 10 ani de când au trecut la învățământ dual. Cu această ocazie, au fost prezenți în sala de conferințe a unității de învățământ și primarul Dominic Fritz, inspectorul școlar general Aura Danielescu, Christian von Albrichsfeld – manager general Continental Automotive România, Violeta Robu – HR Manager Dräxlmaier Timișoara și Florian Papuc, fost absolvent și actual tehnician CLC în cadrul Hamilton Central Europe.

Diferența între „școala profesională” și învățământul dual, au explicat cei prezenți, este că în cazul celei din urmă, pe lângă elev și școală, parteneriatul cuprinde și un al treilea membru: operatorul economic. Se dau și burse de 400 de lei (200 de lei din partea statului, 200 din partea operatorului) și, în unele cazuri, se oferă și cazare. Până acum, peste 500 de elevi au primit o pregătire profesională numai în cadrul liceului „Ferdinand”. Ar fi de menționat că aceștia nu sunt obligați, după absolvirea celor trei ani de studiu, să continue în cadrul operatorilor economici parteneri.

Dintre participanții la conferința de marți, Luminița Filip, directoarea liceului a fost prima care a luat cuvântul: „De-a lungul timpului, alături de cele trei mari companii germane cu care am pornit, s-au alăturat și alții în acest frumos proces de formare a tinerilor meseriași. În prezent, suntem 17 firme partenere, care formează muncitori la Liceul Tehnologic Energetic «Ferdinand I». (…) Am pornit cu o calificare, cea de «electromecanic utilaje și instalații industriale». De-a lungul timpului, la solicitările operatorilor economici, formăm tineri astăzi pentru meseriile de «tehnician operator mașini cu comenzi numerice», «electricieni aparate electrice și energetice» și mai noua calificare «mecanic echipamente hidraulice și pneumatice». De ce învățământul profesional dual? Pentru noi, asta înseamnă un parteneriat solid între cele trie entități: primărie, școală și operatorii economici interesați de formarea profesională a tinerilor”.

A urmat și primarul Dominic Fritz: „Bătălia cea mai importantă pentru prosperitatea viitoare a Timișoarei este pentru oameni bine calificați. Noi avem momentan, în, 2021 o rată de șomaj de sub 1%. Chiar s-au adăugat 10.000 locuri de muncă și în per pandemiei. Vin în fiecare lună la mine companii care vor să își extindă activitatea, dar apare întotdeauna aceeași problemă: avem nevoie de oameni bine calificați, care să muncească, și nu avem nevoie – și aici e buba – nu avem nevoie doar de absolvenți de universități. Asta este exact partea din economia din piața muncii pe care o pune la dispoziție un liceu cu învățământ dual. Avem șase licee care dispun de învățământ dual, dar nu cred că se va supăra nimeni dacă voi spune că voi, aici la «Regele Ferdinand», sunteți cei mai avansați, cei mai activi”.

A luat cuvântul și Aura Danielescu: „Nu a fost ușor, în general noi, românii, suntem foarte conservatori. În general, ne-ar tenta o filieră teoretică, și asta își doresc și părinții pentru copiii lor, fără să înțeleagă importanța învățământului tehnologic și importanța învățării unei meserii. (…) Încă avem nevoie ca cei de la nivelul Ministerului Educației, de la nivel decizional, nivel guvernamental, să se aplece asupra învățământului tehnologic și, cumva, dorința noastră de a reuși în direcția aceasta să ne fie susținută de la cel mai înalt nivel. Într-un fel, atunci când vine admiterea spre clasa a IX-a, copilul, chiar și o medie destul de mică, crede că trebuie să se ducă neapărat spre învățământul teoretic, un lucru extrem de greșit”, a declarat și Aura Danielescu.

De asemenea, reprezentantul Continental a spus că nu regretă faptul că firma germană s-a implicat încă de la începutul în noul concept – pentru România, cel puțin – de școală duală. În aceeași idee, și reprezentanta Draxlmaier s-a arătat bucuroasă că, prin această inițiativă, au de câștigat atât elevii (pregătire), cât și companiile (forță de muncă cu calificare). De partea cealaltă, și fostul absolvent a spus că a apreciat atât rolul profesorilor care l-au îndrumat teoretic, cât și al companiilor unde a putut să aplice și practic cele învățate.

Comentarii

comentarii