Acasă Actualitate Zeci de imigranți ilegali dorm pe stradă în fața Centrului pentru Refugiați...

Zeci de imigranți ilegali dorm pe stradă în fața Centrului pentru Refugiați Timișoara

DISTRIBUIȚI
Foto: debanat.ro

Mai multe zeci de persoane intrate ilegal în țară se află de două zile în fața Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil din Timișoara, dar nu sunt primiți în interior de cei de acolo pentru că ar proveni din Serbia, țară care a intrat pe lista galbenă a țărilor afectate de coronavirus. Autoritățile caută soluții unde respectivele persoane să fie carantinate, timp de 14 zile, așa cum prevede legea.

Persoanele respective ar proveni din Afganistan și din Pakistan, intrând ilegal în România. Deocamdată, o organizație caritabilă a reușit să le ducă haine groase și hrană, până când se va găsi soluția de cazare a acestora.

După mai multe discuții, o asemenea soluție ar fi fost găsită. Problema a apărut pentru că autoritățile își pasează problema între ele, iar cadrul legislativ nou, noua variantă a Legii Carantinei, nu prevede rezolvări pentru asemenea situații.

”În urmă cu patru săptămâni am trimis pe adresa primăriilor din județ o circulară prin care le solicitam să găsească spații de canatinare. Nu am primit niciun răspuns, iar atunci am discutat situația în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Împreună cu juriștii de la prefectură, cu cei de la primărie am verificat și am constatat că noua Lege a Carantinării nu are norme de aplicare. Am informat urgent autoritățile de la București, cerând rezolvarea situației, printr-un act legislativ. Dar, până atunci, situația trebuie rezolvată. Am înțeles că erau 41 de persoane, dar numai o parte proveneau din Serbia, care a fost inclusă pe lista zonelor galbene”, a anunțat subprefectul de Timiș. Mircea Băcală, conform debanat.ro.

O rezolvare va apărea în cursul zilei de astăzi, iar refugiații ar putea fi carantinați a Liceul CFR.

”În colaborare cu primăria Timișoara, am identificat sediul internatului de la Liceul CFR, acolo nu există activitate, acesta nu funcționează. Acolo locația a fost dotată cu cele necesare, de urgență, pentru ca oamenii respectivi să poată fi duși de acolo. DSP urmează să verifice, dacă sunt îndeplinite condițiile și sper să rezolvăm situaia neplăcută. Am luat legătura, prin Prefectura Timiș, cu reprezentanții comunității musulmane din Timișoara, cu mai multe ONG, cu cei de la Crucea Roșie, ei se vor ocupa de dotarea căminului, cu șampon, săpun, ce e nevoie acolo. De asemenea, prin ONG-uri se va asigura hrană rece pentru cei care vor ajunge la acest centru. Dar, cum nu există încă stabilit cadrul legislativ necesar, vom emite o hotărâre a CJSU, prin care să oferim cumva acest cadru legal, iar primăria, prin Direcția de Asistență Socială, să poată să le acorde și o masă caldă zilnic. Cheltuielile cu cazarea și hrana trebuie cumva acoperite legal”, a mai spus Mircea Băcală, conform aceleiași surse.

„Nu dormim de patru zile”, a declarat un refugiat afgan, Rubani Khan, susținând că paza instituției i-a gonit de acolo. Migranții au venit prin Serbia, care se află pe lista țărilor din „zona galbenă”, ceea ce presupune că toți cei care trec granița în România trebuie să intre în carantină timp de 14 zile.

Autoritățile române nu au găsit soluția prin care refugiații din Afganistan și Pakistan să fie plasați într-o locație adecvată carantinării, astfel că cei 24 au dormit sub cerul liber, în condițiile în care temperaturile coboară noaptea la zero grade în Timișoara, mai arată Europa Liberă.

„Nu-i treaba Prefecturii să identifice spații de carantinare, e treaba primăriei. Noi suntem mediatorii, noi punem oamenii la masă să rezolve”, a declarat prefectul de Timiș, Liliana Oneț, potrivit Europa Liberă.

„Avem în pregătire un cămin al Liceului CFR din strada Dunării, care a mai fost folosit la carantină în starea de urgență. Dacă DSP dă OK-ul, putem caza de mâine migranții”, a precizat la rândul său viceprimarul Ruben Lascău, tot pentru Radio Europa Liberă.

Șeful DSP Timiș, Flavius Cioca, a afirmat că instituția nu are decât două roluri în această situație: să stabilească normele igienico-sanitare a locațiilor asigurate de autoritățile locale și să verifice deconturile depuse pentru a plăti banii.

„Am trimis luni o echipă pentru verificarea condițiilor de igienă de la căminul Liceului CFR amenajat de primărie pentru carantină. Mai trebuiau puși niște robineți. Dacă ne cheamă să facem verificarea finală, venim într-o oră-două”, a declarat directorul DSP Timiș pentru Europa Liberă.

În cele din urmă, situația a fost rezolvată, iar cei 24 de migranți nu vor mai dormi sub cerul liber.

”În urma numeroaselor presiuni, refugiații au fost carantinați într-o locație din Timișoara si la noapte nu vor mai dormi pe stradă!”, a anunțat Grupul de Inițiative Sociale LOGS.

Comentarii

comentarii