Acasă Actualitate Zeci de mii de persoane au tranzitat frontiera în 24 de ore....

Zeci de mii de persoane au tranzitat frontiera în 24 de ore. Situația la granița de vest

DISTRIBUIȚI

În data 23.05.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 37.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 18.900 mijloace de transport (din care 12.400 automarfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 19.500 persoane cu 9.900 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 17.500 persoane cu 9.000 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată, prin cele 11 puncte de frontieră, de aproximativ 25.400 de persoane şi 12.400 de mijloace de transport (7.300 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 13.500 de persoane cu 6.700 mijloace de transport. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 5.687 de persoane.

Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF  Nădlac I – 3.491 (din care 1.475 pe jos), PTF Borş – 1.296, PTF Petea – 363, PTF Nădlac II – 413, PTF Vărşand – 34 etc.

În prezent, la frontiera de vest sunt operaţionale, pentru efectuarea formalităţilor de control atât pe sensul de intrare în România, cât şi pe sensul de ieşire din România, pentru traficul de persoane, respectiv automarfare (în funcţie de specificul fiecărui punct), următoarele puncte de frontieră:

–         P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare

–         P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare

–         P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor

–         P.T.F. Borş – judeţul Bihor

–         P.T.F. Vărșand – judeţul Arad

–         P.T.F. Turnu – judeţul Arad

–         P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad

–         P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad

De asemenea, prin celelalte trei puncte de trecere deschise la graniţa comună se permite doar traficul lucrătorilor transfrontalieri:

– P.T.F. Salonta – judeţul Bihor

– P.T.F. Săcuieni – judeţul Bihor

– P.T.F. Cenad – judeţul Timiş

Poliția de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional la graniţa de vest, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc să intre în ţară în această perioadă, tranzitând Ungaria, poliţia de frontieră a realizat o hartă cu itinerariul de deplasare pe care îl pot folosi spre punctele de frontieră deschise la graniţa româno-ungară.

Poliţia de frontieră foloseşte la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar personalul planificat să desfășoare activităţi la controlul de frontieră lucrează neîntrerupt, acesta fiind dotat inclusiv cu terminale mobile pentru efectuarea formalităţilor de frontieră.

Sursa: digi24.ro

Comentarii

comentarii