Acasă Eveniment Zeci de percheziţii în zona de vest a ţării, vizând un grup...

Zeci de percheziţii în zona de vest a ţării, vizând un grup infracţional organizat, specializat în contrabandă cu ţigări

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Arad, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, fac joi 21 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări,prejudiciul fiind de aproximativ 350.000 de euro.

”Astfel, 13 percheziţii domiciliare sunt efectuate în judeţul Arad şi 8 în judeţul Timiş şi au ca scop destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în contrabandă cu ţigări, în zona de vest a României. De asemenea, urmează să fie puse în executare 11 mandate de aducere emise pe numele membrilor grupării”, anunţă Poliţia.

Prejudiciul cauzat până în prezent statului, prin activitatea infracţională desfăşurată, este de aproximativ 350.000 de euro.

 În cauză, poliţiştii au indisponibilizat 115.990 de ţigări de contrabandă, de provenienţă extracomunitară.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

La acţiune participă şi poliţişti din Arad şi Timiş, dar şi jandarmi.

Sursa: news.to

Comentarii

comentarii