Acasă Actualitate Zetta University din Virginia de Vest, SUA, începe activitatea academică la Timișoara

Zetta University din Virginia de Vest, SUA, începe activitatea academică la Timișoara

544
DISTRIBUIȚI

Universitatea americană Zetta University, din Virginia de Vest, își va începe activitatea didactică în România în februarie 2021, printr-un parteneriat academic cu Salem University. Universitatea a închiriat o suprafață de 450 de metri pătrați în proiectul de birouri Vox Technology Park din Timișoara, cu opțiunea de extindere la 2.000 de metri pătrați până la finalul anului 2021.

Cursurile vor fi astfel ținute în cadrul proiectului de birouri, urmând a avea o durată standard de trei ani. Diplomele universitare vor fi recunoscute în Statele Unite ale Americii (SUA), precum și în Uniunea Europeană, cursanții având și opțiunea de definitivare a cursurilor în Virginia de Vest. De asemenea, absolvenții vor beneficia de drept de lucru în Statele Unite ale Americii pentru o perioadă de până la trei ani de zile, conform reglementărilor în vigoare.

Curricula pusă la dispoziția viitorilor studenți prevede două specializări, Tehnologia Informației (IT) și Business, fiind printre cele mai bine adaptate din România la cerințele actuale din piața muncii. Ciclul academic va fi împărțit în șase semestre, fiecare cu o durată de patru luni, iar modelul de învățământ va fi unul inovator pe plan local, fiind împărțit în module – cursanții vor studia câte cinci materii în fiecare semestru, patru dintre acestea urmând a fi studiate intensiv câte o lună. O noutate este dată și de faptul că studenții de la specializarea IT vor putea să primească certificări după absolvirea fiecărui modul în parte.

Curricula IT a fost de altfel concepută de către manageri care activează în domeniul IT&C, fiind adaptată la cerințele actuale din piața forței de muncă. Cursanții vor studia, printre altele, Programare (Java, JavaScript și Python), Software Design & Development și Project Management și Business Analytics. Absolvenții vor avea și opțiunea unei specializări suplimentare la Salem University, în Virginia de Vest sau în Indianapolis, statul Indiana, în domenii precum Cybersecurity, Data Science și Enterprise Network Management.

Cursanții secției Business vor dobândi cunoștințe de bază în administrarea afacerilor, management, contabilitate, finanțe și management, competențe tehnice care le vor fi de folos într-o economie globalizată.

”Atragerea unei universități într-un proiect de birouri reprezintă o noutate pentru piața imobiliară locală. Ne-am dorit, încă din momentul realizării conceptului Vox Technology Park, să creăm un mediu propice în care nu numai angajații să crească profesional și să dobândească noi cunoștințe, ci și angajatorii să aibe acces la resurse – tineri, cu pregătire înaltă. Avem numeroase startup-uri IT în cadrul proiectului și am sprijinit mici echipe în dezvoltarea unor produse inovatoare, atât prin spațiu, cât și prin posibilitatea de a se afla într-un ecosistem cu numeroase companii din domeniul tehnologiei. Cursurile academice care se vor ține în cadrul Vox Technology Park vor ridica ștacheta în învățământul local și vor întări ideea de Technology Park, formulare care nu este doar o tehnică de marketing”, a declarat Virgil Tornoreanu, CEO Vox Property Group, dezvoltatorul și proprietarul proiectului de birouri.

Vox Technology Park are o suprafață închiriabilă de 26.600 de metri pătrați și a fost finalizat în Timișoara în urma unei investiții de 30 de milioane de euro. Proiectul oferă facilități unice la nivel național, precum posibilitatea identificării biometrice, dar și numeroase avantaje competitive pentru angajați. Compania are în dezvoltare și proiectul rezidențial Vox Vertical Village, amplasat în imediata apropiere a proiectului de birouri.

Comentarii

comentarii