Acasă Actualitate Zi Comemorativă pentru Respectarea Demnității Umane a Victimelor Pandemiei de COVID19

Zi Comemorativă pentru Respectarea Demnității Umane a Victimelor Pandemiei de COVID19

DISTRIBUIȚI

Pandemia de Covid-19 creat o realitate crudă care a adus chiar la o încălcare a respectului față de miile de persoane care au decedat în urma infecției cu noul coronavirus.

Din motive obiective, protocoalele de înmormântare a acestor victime au pus mai mult preț pe siguranța persoanelor care pot ajunge în contact cu corpurile neînsuflețite ale acestora, decât pe respectul și onoarea pe care cei plecați o au intrinsec, prin demnitatea umană de care aceștia se bucură.

Astfel, multe dintre înmormântările victimelor de Covid-19 au fost organizate fără oficierea serviciilor religioase (indiferent de confesiunea din care victimele făceau parte), cu trupurile neînsuflețite dezbrăcate, închise în saci, și cu participarea extrem de limitată a celor dragi.

Credem, așadar, că demnitatea umană a victimelor pandemiei de Covid-19 trebuie în continuare recunoscută, în ciuda măsurilor dure, dar justificate din punct de vedere al siguranței sanitare, spune George Lăpădat.

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a propus instituirea zilei de 8 aprilie ca Zi Comemorativă a Respectării Demnității Umane a Victimelor Pandemiei de Covid-19.

Această zi să fie un prilej de aducere aminte și prețuire anuală a demnității umane a celor care au plecat dintre noi în acest mod tragic.

În această zi, sunt invitate toate comunitățile religioase să oficieze  slujbe de pomenire sau servicii religioase in-memoriam pentru victimele Covid-19. De asemenea, instituțiile publice sunt invitate și orice alte entități cu caracter privat sau persoane să desfășoare activități de comemorare și conștientizare a modului tragic în care aceste persoane au plecat dintre noi. Compasiunea și solidaritatea pentru cei dragi rămași în viață, precum și respectul și onoarea de care fiecare victimă a Covid-19 se bucură sunt principiile care să ghideze organizarea acestor manifestări publice și acțiuni – atenționează ATOR din Banatul de Munte.

Alegerea datei de 8 aprilie nu este aleatorie. Pe data de 8 aprilie 2020, în urma unui accident casnic, asistenta medicală, preoteasa și mama Corina Radics a plecat din viața aceasta. După decesul fulgerător, aceasta a fost confirmată cu Covid-19, fiind înmormântată după protocoalele specifice acestor cazuri. Rudele dragi, prietenii, precum și comunitățile din Măureni, Șoșdea și Gherteniș, pe care aceasta le-a slujit îndelung din dubla ei misiune de asistentă medicală și preoteasă, nu au putut să îi fie alături pe ultimul drum.

De asemenea, aceasta nu a beneficiat de o slujbă de înmormântare după rânduiala Bisericii pe care a slujit-o timp de peste 30 de ani. Sprijinul pe care l-a arătat față de lucrarea Bisericii în combaterea efectelor pandemiei a fost neîncetat, fiind mereu alături de soțul său, părintele Aurel Radics, în toate demersurile de ajutorare a celor afectați de această situație sensibilă.

Corina Radics a fost, în excelență, un om al oamenilor și un slujitor neîncetat al aproapelui, pe care, de fiecare dată, l-a pus mai presus de propria persoană, valoare pe care, ca mamă, a insuflat-o și copiilor Emanuel și Anita.

Anita Radics a fost unul dintre pionii importanți ai implicării ATOR Banatul de Munte în sprijinirea persoanelor afectate de pandemia de Covid-19 în Reșița și împrejurimi, prin campania umanitară „Mâinile Bucuriei”.

Moartea fulgerătoare și modul în care aceasta a fost condusă pe ultimul drum, precum și rana adâncă pe care aceste realități au imprimat-o asupra tuturor celor care au cunoscut-o, sunt motivele care ne determină să facem acest demers. Credem cu tărie că, printre celelalte zeci de mii de decese în urma infecției cu Covid-19, se regăsesc multe alte persoane care s-au asemănat Corinei Radics și vrem ca memoria acestora și demnitatea lor umană să nu fie date uitării -atrage atenția ATOR Banatul de Munte Caraș Severin.

 

Comentarii

comentarii