Acasă Actualitate Zilele cartierului Sânicolaul Mic, la Arad

Zilele cartierului Sânicolaul Mic, la Arad

DISTRIBUIȚI

Arădenii din cartierul Sânicolaul Mic au sărbătorit pentru prima oară „Zilele Cartierului”. Festivităţile au început la biserica din centrul cartierului, unde preotul Gheorghe Gligor a susţinut o slujbă întru pomenirea a trei personalităţi care de-a lungul vremii s-au dedicat comunităţii şi cartierului: părintele protopop Traian Gavrilă, ce a slujit biserica de aici vreme de 35 de ani, profesorul Alexandru Tiulea, fost director al şcolii din Sânicolaul Mic şi deputatul Nicolae Adam, cel mai tânăr parlamentar român în perioada interbelică. După slujba de comemorare, locaţia s-a mutat la teiul secular din cartier, unde a fost evocată amintirea celor doi preoţi, Jidan Petrovici şi Vasile Popovici, care în timpul Revoluţiei de la 1848 au fost martirizaţi. Au fost depuse coroane de flori la mormintele celor comemoraţi din cimitirul cartierului, apoi s-a revenit la şcoală, unde s-a stabilit locul în care în viitorul apropiat se va ridica un bust în amintirea parlamentarului Nicolae Adam. „Azi s-au pus bazele unei sărbători pe care o dorim să devină tradiţie. Trebuie să ne respectăm trecutul, ca să putem construi viitorul. În câţiva ani, Sânicolaul va deveni unul dintre cele mai frumoase cartiere arădene. Administraţia locală investeşte masiv de câţiva ani în acest cartier, iar prin mine, ca deputat, există şi susţinere parlamentară pentru orice iniţiativă”, a declarat deputatul Adrian Niţu. Alături de deputatul PDL Adrian Niţu, la eveniment au fost prezenţi primarul Gheorghe Falcă şi consilierii locali PDL, Adriana Chirilov, Gheorghe Schill şi Teodor Gligor.

 

Comentarii

comentarii