Acasă Actualitate Zilele culesului strugurilor – cea mai mare sărbătoare din Banatul Sârbesc –...

Zilele culesului strugurilor – cea mai mare sărbătoare din Banatul Sârbesc – are loc la 60 de km de Timișoara

663
DISTRIBUIȚI

Miercuri 11 septembrie, din Piața Victoriei din Timișoara, Consulatul General al Republicii Serbia, Uniunea Sârbilor din România, Organizația Turistică Vârșet și Ordinul Vinului ”Sfântul Teodor” au făcut invitația către bănățeni de a participa la Festivalul Zilele Culesului Strugurilor 2019 de la Vârșeț, la 60 de km de Timișoara, între 19 -22 septembrie.

”Vă invităm la cel mai mare, cel mai vechi și mai vizitat eveniment turistic din regiunea Banatului sârbesc. An de an are loc această mare sărbătoare, iar numărul vizitatorilor din România este în creștere”, a fost mesajul consulului Serbiei, Marija Sosic.

Cu acest prilej a avut loc și un scurt spectacol de dansuri populare sârbești, în Piața Victoriei.

Manifestarea se află la a 62 ediție, iar centrul atenției va fi duminică 22 septembrie, la ora 14.00.

Tatiana Palcovac, directoarea Organizaţiei Comunale de Turism Vârșeț, a explicat că atunci vor fi aruncate sute de pachete cu struguri din avion și toate vor fi cu diferite cadouri pentru cei care le va prinde.

Zilele culesului strugurilor vor începe, joi 19 septembrie, la ora 17.00, cu muzică, vin și cârnați din belșug, pârjoliți chiar pe câmp lângă podgorii.

De asemenea, va avea loc și un carnaval, dar şi celebrul Drum al vinului, cu degustări de vinuri şi ospeţe îmbelşugate.

Dacă în 2016, au participat la eveniment 150.000 de vizitatori, dintre care o mare parte au fost din România, anul acesta se aşteaptă să vină  aproximativ 25.000 de români.

Vârșețul este una dintre cele mai mari zone viticole din Europa. Conform descoperirilor arheologice, începuturile viticulturii datează încă din vremea dacilor și a romanilor. 

Cei care vor merge la Vârşeţ vor putea vizita printre altele standurile amenajate în centrul oraşului, precum şi Muzeul Concordia – depozitarul unui important patrimoniu cultural şi istoric al Banatului.

În timpul Festivalului Culesului Strugurilor din Varşeţ sunt organizate numeroase evenimente culturale și sportive, precum şi un bogat program de divertisment. O altă mare atracţie este şi o deliciosul grătar pentru coacerea cârnaților.

Comentarii

comentarii