Acasă Actualitate Ziua Cinstirii 2017 pentru răsplătirea valorilor Banatului. Invitat special ÎPSS Ioan

Ziua Cinstirii 2017 pentru răsplătirea valorilor Banatului. Invitat special ÎPSS Ioan

DISTRIBUIȚI

Uniunea Jurnaliștilor din Banatul Istoric continuă activitatea de recunoaștere și răsplătire a valorilor din Țara Banatului printr-o  nouă ediție a Zilei Cinstirii, de această dată în comuna timișeană Topolovățu Mare, duminică 17 septembrie, la ora 17:00, la Biserica Ortodoxă din localitate.

Senatul Uniunii a aprobat, la propunerea președintelui Vasile Todi, acordarea celei mai înalte distincții, «Diploma de Excelență cu Plachetă», la două personalități născute în comuna Topolovățu Mare. E vorba de jurnalistul Constantin Jichița, membru în Colegiul Director al revistei «Scrisul bănățean» și de prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, prozatorul care a împletește ca nimeni altul în scrierile sale realitatea satului bănățean. “Distincțiile vor fi înmânate de președintele nostru de onoare, ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului. La sfârșitul ceremoniei, va avea loc simpozionul «Între cer și pământ», organizat de ziarul «Deșteptarea», jurnal reprezentativ al UJBI”, a explicat scriitorul Vasile Todi.

 

 

Comentarii

comentarii