Acasă Actualitate Ziua Drapelului, sărbătorită și pe timp de pandemie, la Timișoara

Ziua Drapelului, sărbătorită și pe timp de pandemie, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Pe 26 iunie, de Ziua drapelului național al României, în fața Palatului Administrativ, reprezentanții celor mai importante instituții publice din Timișoara și Timiș s-au strâns atât pentru a omagia tricolorul, cât și pentru a-ipremia pe cei implicați, în ultimele luni, în lupta cu pandemia de COVID-19.

Manifestările au început cu sosirea prefectului Liliana Oneț și a comandantului Brigăzii 18 Cercetare și Supraveghere „Decebal”, general de brigadă doctor Dan Ionescu. Au urmat discursurile conducătorilor Instituției Prefectului, Liliana Oneț viceprimarul Dan Diaconu, în absența lui Nicolae Robu, și Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, Primăriei Timișoara,.Au fost înmânate diplome pentru eforturile depuse în lupta cu coronavirusul, iar, mai apoi, drapelul a fost sfințit de Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, sărutat de cei amintiți anterior și arborat în fața Palatului Administrativ, cu „Deșteaptă-te, române!” pe fundal.

Liliana Oneț a dat citire mesajului premierului Ludovic Orban. Mesajul său făcea referire la jertfele făcute în numele drapelului, ale „celor care au luptat pentru apărarea pământului strămoșesc (…) toți cei care, în vremurile noastre, contribuie la buna reputație a României, făcându-și datoria în diferite teatre de operațiuni și misiuni internaționale și toți cei ale căror performanțe în diferite domenii au făcut ca tricolorul să fie înălțat pe cel mai înalt catarg”. Exemplul dat de prim-ministru este a fost: „cel mai recent, drapelul național i-a însoțit pe medicii români și personalul medical, anul acesta, în efortul crizei sanitare generate de noul coronavirus”.

Viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu, a spus „Ziua Drapelului Național al României este o bună oportunitate să ne întrebăm ce înseamnă pentru fiecare dintre noi tricolorul, dar și ce facem în fiecare zi pentru a cinsti simbolul și moștenirea ce stau prinse în cele trei culori”. El consideră că drapelul simbolizează „zecile de lupte date sub un singur stindard, pentru ca români să își câștige independența… unirea sau libertatea față de comunism, precum și apartenența la structurile europene”. El a mai ținut să menționeze: „Este motivul pentru care am pornit anul acesta un amplu program de arborare a drapelului național, în punctele importante și vizibile ale Timișoarei”. 

Călin Dobra a spus că „drapelul este un simbol al idealului de unitate și independență națională, este acel sentiment de mândrie care ne încearcă de fiecare dată când îl înălțăm, (…) martor la cele mai importante momente din istorie și la sacrificiile făcute pentru libertate națională și pentru făurirea identității naționale”. „Este datoria noastră să dăm conținut acestui simbol național, prin faptele noastre, indiferent de provocările prezentului și amenințările viitorului”, a mai spus Dobra, dând asigurări că „depune toate eforturile în slujba intereselor județului Timiș și a drapelului neamului românesc”.

Cu această ocazie, pentru implicarea în lupta cu COVID-19, au primit diplome de la Liliana Oneț, în această ordine: mitropolitul Ioan Selejan, președintele CJT, Călin Dobra, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, viceprimarii Dan Diaconu și Farkas Imre, colectivul ISU Banat, colectivul IJJTimiș, colectivul IPJ Timiș, colectivul ITPF Timișoara, colectivul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, colectivul Poliției Locale Timișoara, colectivul DSP Timiș, colectivul ITM Timiș, colectivul ISJ Timiș, comandantul garnizoanei Timișoara Dan Ionescu, colonelul Sorin Pomeac – directorul Spitalului Militar Timișoara, colectivului spitalului amintit, MarilenPirtea – rectorul UVT, Florin Drăgan – rectorul UPT, Octavian Creșu – rectorul UMFT, Cosmin Alin Popescu – rectorul universității „Regele Mihai I al României”.

De asemenea, „la distanță”, fără să fie prezenți, au primit diplome și primarii Francis Boldea, Sorin Munteanu, Petru Roman, Dănuț Groza, Nicolae Crăciun, Marcel Muia, Samuel Câmpulescu, Ioan Sas, Rodica Surducan – directorul Direcției de Asistență Socială Timișoara, Nicolae Bitea – directorul STPT, medicii Virgil Musta, Voichița Lăzureanu, Cristian Oancea – toți de la „Victor Babeș”, Dorel Săndesc și colectivele spitalelor „Victor Babeș”, Județean Timișoara, Municipal Timișoara, Municipal Lugoj, Premier, colectivele aeroportului „Traian Vuia” Timișoara, sucursalei CFR Timișoara, Ioan Oprea – directorul Direcției Silvice Timișoara, Mariana Petersel – asociația „Generație Tânără”, Lucian Trif – directorul Crucea Roșie Timiș și studenților voluntari Farkas Peter Laurențiu, Matei Silvia, Cârpaci Diana Sarah, Cârpaci Ștefania Emanuela.

Comentarii

comentarii