Acasă Actualitate Ziua Europeană împotriva Obezităţii

Ziua Europeană împotriva Obezităţii

DISTRIBUIȚI

obezitate3La sfârşitul săptămânii trecute a fost marcată Ziua Europeană împotriva Obezităţii, în scopul conştientizării problemei obezităţii şi a afecţiunilor care o însoţesc şi pentru a trage un semnal de alarmă privind  gradul ridicat de răspândire a maladiei. 

“Obezitatea este o boală tot mai întâlnită în rândul românilor, peste jumătate din populaţia ţării noastre fiind supraponderală şi obeză. Din nefericire, această boală conduce şi la dezvoltarea altor afecţiuni metabolice grave, precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială şi boli cardio-vasculare. Noi, medicii, avem rolul de a informa pacienţii asupra pericolelor obezităţii, dar şi asupra prevenirii şi tratării eficiente a acestor afecţiuni”, a declarat dr. Cătălin Copaescu, medic primar.

Comentarii

comentarii